Accident la un loc de joacă din Constanţa. Un copil a căzut printre scândurile structurii unui tobogan

Un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a căzut printre scândurile structurii unui tobogan de la un loc de joacă din municipiul Constanţa, un incident similar petrecându-se în acelaşi loc în toamna anului trecut. Reprezentanţii Primăriei au restricţionat accesul la toboganul respectiv.
Alina Costache
08 mai 2018, 14:47
Accident la un loc de joacă din Constanţa. Un copil a căzut printre scândurile structurii unui tobogan

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat că marţi, la sediul instituţiei a fost primită o sesizare privind un incident petrecut la un loc de joacă din municipiul Constanţa pe data de 30 aprilie.

Constantinescu a povestit că o familie din Bucureşti, aflată în minivacanţa de 1 Mai pe litoral, a mers la locul din joacă din Portul Tomis. La un moment dat, copilul de doi ani şi jumătate al familiei, a căzut printre scândurile structurii unui tobogan. La scurt timp după ce au primit sesizarea, Horia Constantinescu spune că reprezentanţii instituţiei au mers să verifice locul de joacă respectiv şi au descoperit că fusese restricţionat accesul către togobanul respectiv de către reprezentanţii Primăriei, existând un afiş pe care scrie: „Atenţie! Accesul interzis în acest spaţiu”.

Şeful CJPC nu crede însă că acest loc era îngrădit şi la momentul producerii incidentului, ci abia apoi a fost luată această măsură.

În luna septembrie a anului trecut, un incident similar a avut loc în acelaşi loc de joacă, un copil de patru ani căzând atunci printre scândurile structurii unui tobogan.

Horia Constantinescu a precizat că un alt incident la un alt loc de joacă din municipiul Constanţa a avut loc pe data de 30 aprilie, un părinte reclamând la CJPC că a căzut copilul său şi s-a lovit de un fier beton aflat în zona respectiv.

De asemenea, o altă problemă a fost semnalată pe data de 5 mai când gardul din plasă metalică al unui teren sportiv din municipiul Constanţa a căzut peste doi copii, unul de 10 ani, iar celălalt de 11 ani.

Horia Constantinescu a afirmat că CJPC urmează să decidă ce măsuri va lua în aceste cazuri.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Filmul lunii aprilie propus de MM Stoica: “Are o super distribuție”
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj