Preşedintele Consiliului Concurenţei: „Ne place sau nu ne place, există cel puţin riscul unei crize”

Consiliul Concurenţei va propune Băncii Naţionale a României să faciliteze refinanţarea creditelor în lei, aşa cum a făcut deja în ceea ce priveşte conversia în lei a împrumuturilor în valută, a declarat, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în cadrul unei dezbateri privind plafonarea dobânzilor bancare.
Filip Stan
08 mai 2018, 15:32
Preşedintele Consiliului Concurenţei:

„Vrem să mergem mai departe, să facilităm refinanţarea creditelor. BNR oricum a făcut paşi în ultimii ani, spunând că, dacă te muţi dintr-o monedă străină în lei, îţi analizăm mai permisiv condiţiile, deci deja BNR, încerând să mute oamenii de la creditele în valută la cele în lei, a creat o cale mai uşoară la refinanţări din monedă străină în lei. Aş vrea să mergem pe aceeaşi logică şi să facilităm şi restructurări de credite în lei, adică dacă mă mut de la o bancă la alta, la o dobândă mai bună, să nu mai există riscul ca banca să spună că reglementările nu îmi permit, pentru că activele mele au scăzut sau nu mai respect normele de venit şi aşa mai departe. Deci aş vrea să aplicăm logica ce se aplică acum la conversia creditelor din monede străine în lei, să o aplicăm şi la restructurările de credite în lei. Este un lucru pe care vrem să-l discutăm cu BNR”, a spus oficialul Concurenţei.

Referitor la necesitatea plafonării dobânzilor, Chiriţoiu a arătat că există situaţii în care vorbim de clienţi vulnerabili, cu educaţie financiară mai scăzută, din varii motive, iar atunci se justifică să existe o protecţie a lor. El a arătat că este discutabil nivelul plafonării, însă avem totuşi câteva exemple din ţări din UE şi din jurul României.

„Dacă la IFN-uri mi se pare clar că se justifică o plafonare a dobânzilor, dacă vrem să extindem această plafonare şi la bănci… Dacă ai luat un kilogram de cartofi prea scumpi, nu e bine, dar nu e o dramă, poate şi o pereche de pantofi, la fel nu este o dramă, dar dacă ai luat un credit ipotecar pe 30 de ani în condiţii proaste – casa e cam cea mai importantă achiziţie pe care o face un om într-o viaţă, poate dincolo de cu cine te căsătoreşti, cel mai important lucru este ce casă îţi cumperi şi cât plăteşti pentru ea. Dacă ne ducem pe ideea de a plafona dobânzile la credite bancare, are sens să facem o diferenţiere între tipurile de credite. Una este un împrumut pe termen scurt, alta este un credit ipotecar pe termen lung şi aşa mai departe. Nu cred că acelaşi plafon care trebuie aplicat IFN-urilor trebuie aplicat şi la dobânzile bancare”, a susţinut Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, nici departajarea dintre bănci şi IFN-uri nu trebuie făcută prea dur, întrucât acestea din urmă servesc o nişă a populaţiei la care băncile nu au acces uşor.

„Ne place sau nu ne place, există cel puţin riscul unei crize. Am trecut de epoca inflaţiei mici şi a dobânzilor mici şi evoluţiile economice vor împinge spre o creştere a dobânzilor, chiar dacă aceste lucruri s-au calmat în piaţă după criză, a scăzut numărul celor care au dificultăţi să plătească, dar există cel puţin un risc ca lucrurile să se agraveze în perioada următoare. Deci trebuie să ne preocupe cum facem ca lucrurile să meargă bine pentru cetăţeni şi pentru stabilitatea sectorului”, a mai spus el.

În plus, Consiliul Concurenţei se uită la instrumente care cresc competiţia dintre bănci, inclusiv din partea unor noi operatori pe piaţă, precum firmele de telecomunicaţii.

„Mă aştept ca firmele de telecomunicaţii să intre pe această piaţă şi sper că vor pune presiune concurenţială să poată eroda marginile băncilor, care şi nouă ni se par mari în România faţă de alte ţări din UE”, a adăugat Chiriţoiu.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Sfârșit tragic! Puștiul care l-a jefuit pe Donnarumma și-a pus capăt zilelor în închisoare la doar 21 de ani
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Marco, tânărul de 18 ani care s-a stins subit după un majorat. Familia se pregătește să-l conducă pe ultimul drum: „Zbor lin spre îngeri!”
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde