Primarul acuzat că ar fi instigat o persoană să incendieze două ferme a fost arestat preventiv

Primarul comunei Urecheşti din judeţul Vrancea, Nistor Bratosin, reţinut într-un dosar în care este acuzat că ar fi instigat o persoană să dea foc unor ferme, a fost arestat preventiv joi, măsura fiind dispusă de magistraţii Judecătoriei Focşani. În acelaşi dosar, s-a mai dispus arestarea unei a doua persoane, acuzată de distrugere, aceasta fiind arestată şi într-un alt dosar.
Alina Costache
10 mai 2018, 15:16
Primarul acuzat că ar fi instigat o persoană să incendieze două ferme a fost arestat preventiv

Primarul comunei Urecheşti, Nistor Bratosin, a fost audiat miercuri în legătură cu două incendii care au avut loc în urmă cu câteva luni, incendii care potrivit anchetatorilor ar fi fost provocate intenţionat.

Astfel, primarul este cercetat pentru două infracţiuni de instigare la distrugere, în timp ce o altă persoană este cercetată pentru comiterea celor două infracţiuni de distrugere. Surse din rândul anchetatorilor susţin că cei doi nu si-ar fi recunoscut faptele.

Persoana acuzată că ar fi provocat cele două incendii, instigată de primar, este arestată într-un alt dosar legat de mai multe spargeri de locuinţe, urmate de furtul mai multor obiecte de valoare- bijuterii, electronice şi electrocasnice dar şi de sume de bani.

Faptele de care este acuzat primarul Nicolae Bratosin au avut loc la sfârşitul anului 2017 în Urecheşti. Atunci, două ferme au fost mistuite de incendii, iar zeci de animale au murit, la interval de doar două săptămâni. Poliţiştii au menţionat atunci că focul ar fi fost pus intenţionat, iar proprietarii fermelor au spus la cercetări că ar putea fi vorba despre o răzbunare politică.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Chivu a refuzat-o pe Real Madrid și scrie istorie la Milano! Câte zeci de milioane de euro a produs pentru Inter
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Ce poți face cu energia produsă de panourile fotovoltaice și pe care nu o consumi. Drepturile prosumatorilor, în funcție de puterea instalată
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce sunt „puii turbo” și de ce se vrea interzicerea lor. Danemarca cere o măsură la nivel european
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT