Afecţiunea foarte des întâlnită, greu se diagnosticat. Peste 50 % dintre bolnavi nu ştiu că o au

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite afecţiuni cronice, atât la nivel mondial cât şi în România. Una dintre cele mai frecvente complicaţii ale acestei afecţiuni, de multe ori invalidantă, este neuropatia diabetică, care la ora actuală, potrivit specialiştilor, este subdiagnosticată.
Alina Costache
12 mai 2018, 08:04
Afecţiunea foarte des întâlnită, greu se diagnosticat. Peste 50 % dintre bolnavi nu ştiu că o au

Conform unui studiu realizat în România la care au participat 25,000 de persoane diagnosticate cu diabet, s-a concluzionat o prevalenţă mare a neuropatiei nediagnosticate (52% dintre pacienţii care au răspuns „NU” la întrebarea „Aveţi neuropatie?” au prezentat simptome ale neuropatiei diabetice) şi s-a arătat că severitatea neuropatiei are un impact major asupra calității vieţii.

Conform Institutului Național de Diabet, Afecțiuni Digestive și ale Rinichiului din S.U.A. (NIDDK), neuropatia diabetică are o incidenţa de 60-70% în rândul diabeticilor, cea mai mare fiind la persoanele care au diabet de cel puţin 25 de ani, scrie doctorulzilei.ro.

Ce este neuropatia diabetică?

Neuropatia diabetică este un tip de leziune a nervilor care poate apărea în cazul persoanelor cu diabet zaharat. Nivelul ridicat de zahăr din sânge (glucoză) poate provoca leziuni ale fibrelor nervoase în întregul corp, cel mai des neuropatia diabetică afectând nervii picioarelor.

Simptomele pot varia de la durere şi amorțeală la nivelul extremităţilor, până la afecțiuni ale sistemului digestiv, tractului urinar, boli cardiovasculare. Pentru unii oameni, aceste simptome sunt uşoare, însă pentru alții, neuropatia diabetică poate fi dureroasă, dizabilitantă şi chiar fatală.

Cele mai des întâlnite semne și simptome în neuropatia diabetică sunt:

scăderea sensibilităţii la atingere
pierderi de echilibru, ameţeala la ridicarea bruscă de pe scaun sau din pat
slăbiciune şi/sau dureri ale membrelor
senzaţii de arsură sau furnicături ale membrelor
balonare, vărsături
diaree sau constipaţie
probleme de urinare
afectarea vederii: vedere înceţoşată, dureri oculare
tahicardie fixă

„Neuropatia diabetică este o afecțiune care trebuie diagnosticată cât mai rapid, deoarece este cea mai frecventă complicație a diabetului zaharat. Este nevoie de un efort susținut din partea tuturor factorilor implicați, astfel încât, după ce e diagnosticată, această afecțiune să fie tratată și monitorizată cât mai eficient.

Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab continuă să organizeze evenimente adresate personalului medical implicat în îngrijirea pacienților cu diabet zaharat pentru îmbunătățirea continuă a cunoștințelor în domeniu, în concordanţă cu ultimele ghiduri și studii internaţionale în neuropatia diabetică.” a declarat prof. dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică Neurodiab.

Societatea desfășoară activități cu caracter medical, științific, de cercetare și pregătire profesională în domeniul medical, de edificare și lărgire a bazei materiale științifice pentru dezvoltarea și studiul neuropatiei diabetice în România, activități de promovare și sprijinire a integrării României sub aspect medical în Uniunea Europeană, precum și de furnizare de servicii medicale.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Qatar a plătit pentru a avea suporteri la Cupa Mondială! Ce ofertă au primit cei 2.000 de susținători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Vladimir Putin este în doliu. A murit una dintre cele mai dragi persoane din viața lui
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?