Viorel Ştefan: România, cu o creştere de 4,2%, a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state UE

România, cu o creştere economică de 4,2% în primul trimestru, are a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, la nivel dublu faţă de media UE, a afirmat vicepremierul Viorel Ştefan.
Filip Stan
15 mai 2018, 16:34
Viorel Ştefan: România, cu o creştere de 4,2%, a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state UE

„România, cu o creştere de 4,2%, are a cincea cea mai mare creştere dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ca şi anul trecut, creşterea se situează la nivel dublu faţă de media Uniunii Europene, 2,4 media, 4,2 creşterea înregistrată de economia românească. Aşa cum a spus şi Comisia Europeană, avem o creştere economică robustă, iar ritmul de creştere este la nivelul potenţialului estimat de Comisie pentru acest an”, a declarat Viorel Ştefan, marţi, la Palatul Victoria, într-o prezentare a stării economiei româneşti pe primul trimestru al anului 2018.

Vicepremierul a subliniat că rezultatele din primul trimestru sunt „mai puţin relevante, pentru că nu au o contribuţie decât de 19%, dacă ne raportăm la întregul an”.

„În al doilea rând, trebuie să observăm că, de regulă, primul trimestru este influenţat de condiţii incerte într-o măsură mai mare decât celelalte trimestre din cursul anului”, a declarat Viorel Ştefan.

Economia României a crescut în primul trimestru al acestui an cu 4%, pe serie brută, şi cu 4,2% pe serie ajustată sezonier, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Despărțire șoc în România. O fostă handbalistă a divorțat după 7 ani de căsătorie
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Costul nu îl plătește președintele. Îl plătim TOȚI!
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Coșmarul unui cuplu care a plătit 6,5 milioane de euro pentru casa visurilor și a abandonat-o după doar o lună: „Au fost lăsate numeroase capcane”
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Peste Hagi și Balaci. Colegul care l-a impresionat cel mai mult pe Bumbescu: ”Era extraordinar!”
MediaFlux
Trecerea la ora de vară crește riscul de AVC și infarct! Avertismentul unui doctor începând de duminică, 28 martie
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj