De ce cerşeşte un milionar american

Profesorul Irwin Corey, comediant, actor şi activist politic cu convingeri de stânga, în vârstă de 97 de ani, se plimbă pe strada 35 din estul Manhattan-ului cerşind zi de zi, de mai bine de 17 ani, deşi are o situaţie materială de invidiat chiar şi pentru americanii care se pot considera bogaţi, conform unui material publicat de cotidianul britanic Daily Mail.
Viorel Dobran
15 oct. 2011, 16:31
De ce cerşeşte un milionar american

Cerşetorul Irwin Corey care trece printre maşinile staţionate în trafic oferind ziare gratuite în schimbul câtorva bănuţi a avut o carieră prolifică ce a cuprins apariţii pe Broadway, televiziune, teatru şi cluburi de comedie. Această carieră ar fi fost suficientă să-i asigure o bătrâneţe liniştită lui, copiilor şi nepoţilor săi.

El nu a avut ghinionul sau vreun viciu care să-l împingă în pragul sărăciei şi deţine chiar un apartament într-o zonă selectă a New Yorkului, locuinţă în valoare de 3,5 milioane de dolari.

Motivul pe care-l invocă pentru a cerşi este că nu suportă să se simtă singur după decesul soţiei sale, Fran, alături de care a trăit 70 de ani. Mai mult decât atât, toţi banii pe care-i obţine la colţul străzii îi donează – în zilele bune până la 250 de dolari pe zi – unei organizaţii caritabile care cumpără medicamente şi instrumentar medical pentru copiii din Cuba.

De-a lungul carierei sale ce se întinde pe 8 decenii, profesorul Corey a colaborat cu Jackie Gleason şi Woody Allen şi a afost invitat de David Letterman.la emisiunea sa. Pasiunea sa pentru comedie nu l-a părăsit nici acum, profesorul Corey călătorind în urmă cu o săptămână la Chicago pentru a susţine două reprezentaţii de stand-up comedy la un club.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte