Anchetă la un spital din Prahova. O tânără însărcinată în luna a şaptea reclamă că fătul ei a murit în urma tratamentului din spital

O femeie însărcinată reclamă că în urma tratamentului administrat în Spitalul din Vălenii de Munte, judeţul Prahova, fătul ei de 7 luni a murit. O anchetă este desfăşurată de Poliţie şi de Colegiul Medicilor
Filip Stan
16 mai 2018, 07:47
Anchetă la un spital din Prahova. O tânără însărcinată în luna a şaptea reclamă că fătul ei a murit în urma tratamentului din spital

Alina Brânzea, în vârstă de 28 de ani, era însărcinată în luna a şaptea cu primul său copilul, când i s-a făcut rău şi a ajuns cu Ambulanţa la Spitalul din Vălenii de Munte, cu tensiune mare.

După o noapte de stat în spital, timp în care spune că a simţit bebeluşul, dimineaţa, la consultul ginecologic, avea să afle că fătul este mort.

„A doua zi am cerut să mă consulte. Doreau să mă trimită acasă, iniţial. S-a întâmplat asta în timp ce eram în spital. Dacă eram acasă, suporţi altfel, dar când ştii că eşti într-un spital te gândeşti că se ocupă de tine. Dacă se ocupau, mă gândesc că trăia”, a declarat Alina Brânzea.

Soţul femeii, Mihai Brânzea, spune că atunci când a plecat, seara, de la spital, i s-au dat asigurări că atât soţia cât şi pruncul sunt bine.

„Dimineaţa când m-am dus, în jurul orei 07.30, soţia avea biletul de externare deja făcut, un bilet de trimitere la cardiologie. La insistenţele noastre ca să o vadă medicul ginecolog, acolo au constatat, în jurul orei 08.30, că nu mai are funcţii vitale copilul. Nu a avut niciun fel de probleme pe toată perioada sarcinii, a mers la medic periodic, a făcut toate analizele”, spune Mihai Brânzea.
Acesta consideră că soţia trebuia trimisă la maternitate, însă a fost internată la Secţia Interne.

„Singura explicaţie ne-a dat-o de la maternitate că dacă ar fi fost adusă din noaptea respectivă copilul ar fi trăit. Altă exlicaţie, de la medic, nimic…Nu m-am gândit la lucrul ăsta. Îmi doream copilul, primul copil”, mai spune Mihai.

Tatăl a depus reclamaţie la Poliţie şi la Colegiul Medicilor Prahova, pentru a afla de ce a murit fătul.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Fătul a fost transportat la Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu.

Reprezentanţii Spitalului din Vălenii de Munte spun că şi ei aşteaptă rezultatele necropsiei.

„A fost adusă o pacientă de 28 de ani, la orele 23, de către Ambulanţă, care acuza dureri de cap, greaţă şi vărsături. I s-a adminstrat la camera de gardă un tratament simptomatic, după care pacienta s-a simţit foarte bine în cursul nopţii…Ne pare foarte rău de ce s-a întâmplat, de suferinţa prin care trece această familie. Şi noi suntem dornici să aflăm rezultatele anchetei de la Medicină Legală pentru că suntem într-un stres permanent, suntem nişte medici care ne desfăşurăm activitatea în condiţii grele pentru că trebuie să fim şi pediatri şi internişti, şi neonatologi …nu sunt doctori să putem organiza linie de gradă în toate specialităţile”, a declarat directorul medical al Spitalului din Vălenii de Munte, dr. Cristiana Tache.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Decizie radicală după CFR Cluj – Tromso 0-5! Au renunțat la transmisiunea meciului retur
Capital.ro
Populația nu va fi afectată de eventualele limitări de consum de energie. Cristian Bușoi: Nu se vor face limitări de consum către consumatorii casnici
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România