PSD, era post Geoană

Ce urmează acum? De ce a fost, de fapt, Geoană exclus? Sunt primele întrebări ale erei post Geoană. Explicaţiile date în documentul pus sub ochii lui Geoană ca justificare pentru excludere sunt destul de subţiri. Par mai degrabă vorbe care ascund alte acţiuni. Dar care anume?
Corina Drăgotescu
23 nov. 2011, 13:57

Pesediştii pun în scenă, după cât se spune, un scenariu destul de complicat. Este un puzzle destul de încâlcit şi, după cum se arată, cam riscant. Îndepărtarea lui Geoană era necesară, în primul rând, pentru vacantarea locului de preşedinte al Senatului.

PSD încearcă să capteze UDMR-ul oferindu-i postul de preşedinte al Senatului, în încercarea de a atrage UDMR în jocul suspendării lui Traian Băsescu. PSD mizează pe faptul că se va alia la vot cu UDMR-ul şi va fi votat candidatul acestei formaţiuni, după care, din recunoştinţă, UDMR va merge cu PSD la suspendarea lui Băsescu. Aşadar, un troc - preşedinţia Senatului contra suspendării.

Propunerea pesediştilor vine pe fondul încercării PDL-ului de a înlătura UDMR-ul de la guvernare. Formaţiunea de guvernământ ar vrea să se lepede de UDMR în anul electoral. În acelaşi timp, UDMR vrea să rămână în joc, aşa că poate fi sensibil la oferta PSD-ului. Geoană era buturuga mică în calea înţelegerii dintre PSD şi UDMR.

Întrebarea este dacă UDMR va merge până la capăt cu PSD-ul sau, în momentul în care îşi va vedea sacii în căruţă, rămâne pe loc, la guvernare. Jocul PSD-ului este destul de riscant, iar Ponta îşi pune la bătaie chiar poziţia de preşedinte al partidului.

Pentru pesedişti, îndepărtarea lui Geoană echivalează cu împlinirea unui vis frumos. Pe de o parte, nu mai au în faţă imaginea eşecului, pe de alta, le poate aduce gloria suspendării lui Băsescu.Victor Ponta pare în acest moment un preşedinte puternic, persoana pe care şi-o doreau de multă vreme, cel care să-i împingă spre jocuri politice bărbăteşti, dure, ca altădată.

Pentru partid, alegerile din 2012 sunt ultima şansă. Dacă nu le câştigă, dacă jocurile riscante nu dau rezultate, PSD va ieşi din istoria politică. De acum înainte, tot viitorul partidului stă în turul doi de la Senat şi în priceperea lui Ponta de a arăta că jocul cu Geoană nu a fost unul inutil.

Citește mai multe editoriale semnate de Corina Drăgotescu pe ImpactNews.

Pesediştii pun în scenă, după cât se spune, un scenariu destul de complicat. Este un puzzle destul de încâlcit şi, după cum se arată, cam riscant. Îndepărtarea lui Geoană era necesară, în primul rând, pentru vacantarea locului de preşedinte al Senatului.

PSD încearcă să capteze UDMR-ul oferindu-i postul de preşedinte al Senatului, în încercarea de a atrage UDMR în jocul suspendării lui Traian Băsescu. PSD mizează pe faptul că se va alia la vot cu UDMR-ul şi va fi votat candidatul acestei formaţiuni, după care, din recunoştinţă, UDMR va merge cu PSD la suspendarea lui Băsescu. Aşadar, un troc – preşedinţia Senatului contra suspendării.

Propunerea pesediştilor vine pe fondul încercării PDL-ului de a înlătura UDMR-ul de la guvernare. Formaţiunea de guvernământ ar vrea să se lepede de UDMR în anul electoral. În acelaşi timp, UDMR vrea să rămână în joc, aşa că poate fi sensibil la oferta PSD-ului. Geoană era buturuga mică în calea înţelegerii dintre PSD şi UDMR.

Întrebarea este dacă UDMR va merge până la capăt cu PSD-ul sau, în momentul în care îşi va vedea sacii în căruţă, rămâne pe loc, la guvernare. Jocul PSD-ului este destul de riscant, iar Ponta îşi pune la bătaie chiar poziţia de preşedinte al partidului.

Pentru pesedişti, îndepărtarea lui Geoană echivalează cu împlinirea unui vis frumos. Pe de o parte, nu mai au în faţă imaginea eşecului, pe de alta, le poate aduce gloria suspendării lui Băsescu.Victor Ponta pare în acest moment un preşedinte puternic, persoana pe care şi-o doreau de multă vreme, cel care să-i împingă spre jocuri politice bărbăteşti, dure, ca altădată.

Pentru partid, alegerile din 2012 sunt ultima şansă. Dacă nu le câştigă, dacă jocurile riscante nu dau rezultate, PSD va ieşi din istoria politică. De acum înainte, tot viitorul partidului stă în turul doi de la Senat şi în priceperea lui Ponta de a arăta că jocul cu Geoană nu a fost unul inutil.

Citește mai multe editoriale semnate de Corina Drăgotescu pe ImpactNews.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gary Neville, achiziție colosală. A plătit o sumă cu șapte cifre pentru un canal de YouTube, cu 3.700.000 de fani, adresat fanilor lui Manchester United
Capital.ro
BNR începe un nou studiu despre banii românilor. Peste 12.000 de gospodării vor fi analizate
Playtech.ro
Zborurile de vară, în pericol? Companiile aeriene cer intervenția UE. Biletele de avion s-ar putea scumpi
Adevarul
Cea mai mare fabrică de lână din Europa cu capital românesc, salvată de Curtea de Apel. Guvernul, obligat de deblocheze ajutorul de stat
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Venit la București pentru Mircea Lucescu, Rinat Ahmetov a luat o decizie uluitoar: 'Nimeni nu se aștepta la așa ceva'
MediaFlux
Cele trei zodii care vor primi o sumă mare de bani. Horoscop financiar
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj