Rafa Nadal, salvat de ploaie. A câştigat turneul de la Roma şi a revenit pe locul 1 în lume

Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câştigat, duminică, turneul de 1.000 de puncte de la Roma, după ce l-a învins în finală cu 6-1, 1-6, 6-3, pe germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP. Nadal era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfăşurarea partidei.
Filip Stan
20 mai 2018, 17:33
Rafa Nadal, salvat de ploaie. A câştigat turneul de la Roma şi a revenit pe locul 1 în lume

După o pauză de circa 15 de minute, Nadal a servit şi a redus diferenţa la 2-3, apoi o altă repriză de ploaie a întrerupt meciul, aproape o oră. La reluare, spaniolul nu a mai cedat niciun ghem până la final şi a câştigat a opta oară turneul de la Foro Italico, după două ore şi nouă minute.

Acesta a fost al 32-lea succes într-un turneu de Masters 1.000 pentru spaniol, al 78-lea din carieră. Zverev era deţinătorul trofeului la Roma, spaniolul fiind învins anul trecut în sferturi, de austraicul Dominic Thiem.

În urma acestui rezultat, Nadal îl va întrece la puncte, în clasamentul de luni, pe liderul ATP, elveţianul Roger Federer, care nu joacă la competiţiile pe zgură.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT