Florin Cîţu: „Comisia Europeană şi Banca Centrală Europena-verdict devastator pentru Dragnea şi guvernele sale!”

Senatorul liberal Florin Cîţu susţine că CE şi BCE cer modificarea statutului BNR astfel încât reprezentanţii Ministerului Finanţelor să nu mai poată participa la şedinţele de politică monetară apreciind că este prea mare riscul unor inflenţe politice şi, în aceeaşi notă, cele două instituţii solicită şi introducerea unei prevederi exprese vizând blocarea oricărei încercări a Guvernului de a influenţa deciziile Băncii Naţionale. 
Alina Costache
28 mai 2018, 06:29
Florin Cîţu:

Conform lui Cîţu, dacă în 2016 erau îndeplinite trei din cele patru criterii necesare aderării la zona euro, în prezent doar un singur criteriu este îndeplinit, pentru că „Guvernarea PSD şi Comisia “Dăncilă-Vâlcov” pentru aderarea la zona euro au înrăutăţit dramatic situaţia economică”.

 „Comisia Europeană şi Banca Centrală Europena-verdict devastator pentru Dragnea şi guvernele sale!”, scrie Câţu, afirmând că „CE şi BCE intervin şi cer modificarea statului BNR” „după ce Dragnea şi gaşca lui au atacat banca centrală în discursul public şi au încercat să influenţeze politica monetară printr-o scrisoare ameniţătoare adresată conducerii BNR”.
 
El menţionează că prima şi cea mai importantă cerinţă din partea CE este aceea ca Ministerul Finanţelor Publice să nu mai participe la şedinţele de politică monetară, nici măcar ca observator, în contextul politic din România, riscul fiind prea mare că politicul să influenţeze politica monetară a BNR. 

  
De asemenea, conform senatorului liberal, care prezintă documente atribuite CE şi BCE, acestea cer să se includă în statutul BNR o modificare prin care articolul 3 să prevadă în mod expres obligativitatea Guvernului de a nu încerca să influenţeze forurile de decizie ale BNR.

 
Florin Cîţu susţine că în 2018, doar unul din cele patru criterii necesare pentru aderarea la zona euro mai este îndeplinit. în condiţiile în care în 2016 erau îndeplinite 3 criterii.
  
„Guvernarea PSD şi Comisia “Dăncilă-Vâlcov” pentru aderarea la zona euro au înrăutăţit dramatic situaţia economică. Acest rezultat arată că România s-a îndepărtat de zona euro după 2016”, spune Cîţu.
 
El relatează că în prima şedinţă a Comisiei pentru aderare la zona euro, pe care o numeşte „o şuetă PSD-istă”, a cerut să se voteze ce se întâmplă în situaţia în care un guvern ia decizii care ne îndepărtează de aderarea la zona euro aşa cum au făcut guvernele Dragnea I, lI şi III, şi că nu a primit un răspuns, motiv pentru care consideră că această comisie este „un exerciţiu de imagine” al PSD şi atât.
 
În opinia sa, pentru aderarea la zona euro este nevoie de o comisie serioasă, transpartinică şi cu experţi cu adevărat independenţi politic. 
  
„Veştile proaste pentru Dragnea şi gaşca lui nu se opresc aici. CE şi BCE cer o serie întreagă de modificări la statul BNR (90% din statut) care au un singur scop: să întărească independenţa politicii monetare faţă de intervenţia politicului.  Lucrurile au devenit foarte serioase. Dragnea şi PSD trebuie să înţeleagă un lucru foarte clar: chiar dacă printr-o minune toate cela 4 criterii sunt îndeplinite, România nu poate adera la zona euro până când statutul BNR nu este modificat, aşa cum cer BCE şi CE. România nu poate să facă modificările la stătut cu o luna înainte de a încerca să între în ERM. Nu. Statutul trebuie modificat cât mai repede, în 2018. Atlfel, România va rămâne mulţi ani în afara zonei euro şi a spaţiului Schengen”, avertizează parlamentarul liberal.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Gigi Becali, la analize medicale după ce Mircea Lucescu a leșinat: „Vreau să trăiesc până la 105 ani”
Capital.ro
Adoptarea euro. 91% din numerarul național a fost retras. Anunț oficial al Băncii Naționale a Bulgariei
Playtech.ro
Actele de care ai nevoie în 2026 pentru vânzarea unei locuințe. Ghid complet
Adevarul
Pașaportul românesc, mai puternic decât cele eliberate de SUA, Marea Britanie și Australia. În ce state pot românii să călătorească fără viză
wowbiz.ro
Mircea Lucescu, noi detalii despre starea lui de sănătate! Motivul pentru care selecționerului i s-a făcut rău: „Am simțit că nu mai pot respira”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în județul Mureș! Două fetițe, de 4 și 5 ani, au dispărut din curtea locuinței, iar autoritățile solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea lor
iamsport.ro
Atac la Adrian Mutu: ”Are creierul prăjit. Când îl văd ce debitează, schimb canalul”
MediaFlux
Mihai Gâdea, în doliu. Mesaj în lacrimi după ce mama sa a murit: „A a fost cea mai bună mamă, cea mai bună bunică și nodul nostru pe busolă, reperul nostru sigur în toate”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj