BNR: CE a cerut în mod constant întărirea independenţei pentru banca centrală

Comisia Europeană (CE) şi Banca Naţională a României (BNR) au cerut, în mod constant, întărirea independenţei pentru banca centrală, dar unele propuneri legislative recente şi nerespectectarea patrimoniului BNR merg în direcţia inversă acestor cereri, a afirmat luni, pentru News.ro, directorul de comunicare al BNR, Dan Suciu.
Alina Costache
28 mai 2018, 11:30
BNR: CE a cerut în mod constant întărirea independenţei pentru banca centrală

CE şi BNR au cerut, în mod constant, o întărire a independenţei pentru banca centrală, dar există măsuri legislative care merg în direcţia inversă, a avertizat Suciu. 

”În mod constant, CE şi BNR au cerut o întărire a independenţei pentru banca centrală. Există unele măsuri legislative, precum cea a senatorului PNL Daniel Zamfir, care merg în sens invers acestor cereri”, a afirmat Suciu, pentru News.ro.

O iniţiativă legislativă recentă a senatorului Daniel Zamfir vizează modificarea Legii 312 privind statutul BNR, astfel încât să fie abrogate alineatele din lege care îi exonerează de răspunderea civilă sau penală pe membrii Consiliului de Administraţie.

Totodată, unele măsuri care nu respectă patrimoniul BNR pot fi văzute ca un atac la adresa independenţei băncii centrale, consideră Suciu.

Arenele de tenis şi stadionul de fotbal din Parcul cu Platani ar putea trece din proprietatea BNR în cea a Ministerului Tineretului şi Sportului, potrivit unui proiect de lege susţinut de PSD.

În decembrie 2017, Daniel Zamfir a anunţat că solicită denunţarea unilaterală a protocolului privind Arenele BNR, apreciind că acesta este ilegal, deoarece BNR nu a respectat condiţiile impuse. Totodată, fostul preşedinte al COSR, Ion Ţiriac, a afirmat că a înaintat o acţiune judecătorească împotriva BNR pentru trecerea bazei în folosinţa sportului.

Tot în decembrie 2017, BNR a anunţat că senatorul Daniel Zamfir şi omul de afaceri Ion Ţiriac au reluat în spaţiul public ”neadevăruri flagrante” privind BNR şi legate de Centrul de perfecţionare profesională şi activităţi sociale (CPPAS), unde se află şi arenele de tenis.

În octombrie 2017, Dan Suciu a precizat, pentru News.ro, că BNR este de acord să cedeze arenele de tenis dacă va fi găsită o formulă legală de compensare, iar suma de 35 de milioane de euro nu a fost niciodată avansată ca fiind un preţ de vânzare.

viewscnt

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Nimeni nu știe cine a fost prima soție a lui Giovanni Becali: „Machedoancă din Tunari! A cântat Gil Dobrică”
Capital.ro
Pensionarii care rămân fără pensie. Documentul care se trimite până la 31 martie: Plata va fi suspendată
Playtech.ro
Pensia anticipată 2026. Câţi bani pierzi dacă vrei să ieşi la pensie mai devreme cu trei, patru sau cinci ani
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Radu Naum l-a auzit pe Gigi Becali și s-a enervat: ”Ce aveți în seara asta? Doamne ferește!”
MediaFlux
Cât de aproape suntem de recesiune. Ministrul Finanțelor dezvăluie scenariul cel mai negru
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat