Un bărbat a murit după ce a căzut dintr-un avion

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a murit, după ce a căzut dintr-un avion, pe aeroportul Dalaman, din sud-vestul Turciei. Bărbatul era de origine britanică și intrase într-un conflict cu membrii echipajului de zbor, care au vrut să îl dea jos din avion.
Iulian Tudor
30 mai 2018, 12:06
Un bărbat a murit după ce a căzut dintr-un avion

În timp ce echipajul încerca să îl dea afară din aeronavă, bărbatul a căzut din avion, de la o înălțime de aproape 5 metri, și a fost apoi dus de urgență la spital, inconștient fiind. Britanicul s-a ales cu câteva coaste rupte, însă nu și-a mai recăpătat conștiența și a murit câteva ore mai târziu.

Bărbatul petrecuse trei zile în aeroport, după ce își pierduse biletul de avion și fusese nevoit să aștepte un alt zbor cu care să se întoarcă acasă. După ce a urcat la bord, el a intrat într-un conflict verbal cu membrii echipajului, iar aceștia au vrut să îl dea jos, considerându-l un pericol pentru siguranța celorlalți pasageri.

Autoritățile britanice și cele turce investighează incidentul și încearcă să stabilească cine este responsabil pentru moartea pasagerului.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Dosarele Epstein. Cum l-au jucat două românce pe degete pe celebrul prădător american: ”Pe ea ai ajutat-o mai mult pentru că e mai deșteaptă”
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
U-turn la semafor în 2026: când ai voie, când nu și cum interpretezi săgețile verzi
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Becali, suspectat că transferă un jucător doar pentru a obține ajutorul rivalei la play-off: ”Îl cunosc de 26 de ani, știu cum face! O sumă mare pentru o echipă strategică”
MediaFlux
Decizie pentru 5 milioane de pensionari! Ce se întâmplă cu banii în februarie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil