Mireabela Dauer a revenit în forţă după extirparea rinichiului. Cât încasează acum interpreta pentru un concert

Mirabela Dauer (70 de ani) a trecut cu bine peste operaţia la rinichi, suferită în iarnă, iar acum este din nou pe val. Deşi arată perfect după ce a slăbit în jur de zece kilograme, din cauza regimului drastic, solista nu este tocmai încântată, pe motiv că, susţine ea, e nevoită să-şi refacă întreaga garderobă de scenă.
Iulian Tudor
04 iun. 2018, 08:35
Mireabela Dauer a revenit în forţă după extirparea rinichiului. Cât încasează acum interpreta pentru un concert

„Dragii mei, sunt foarte bucuroasă! După patru luni, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reînceput activitatea, iar faptul că sunt sănătoasă şi din nou pe scenă mă face să mă simt împlinită! Nici nu ştiţi cât de dor mi-a fost de voi”, acesta era mesajul Mirabelei Dauer către fanii ei, la începutul lunii mai, scrie click.ro.

Citeşte şi Anunţ dureros pentru FANI! Din păcate, este vorba despre MIRABELA DAUER

După cum se ştie, pe 29 ianuarie, artista a fost operată de o echipă de profesionişti după ce i-au descoperit o tumoră la rinichi, în urma unor analize de rutină. În urma intervenţiei, artistei în vârstă de 70 de ani i s-a extirpat rinichiul, apoi a urmat recuperarea într-o clinică privată, din zona Fundeni. Iată că problema de sănătate descoperită din timp a ajutat-o pe doamna cântecului românesc să se refacă rapid. Februarie şi martie au fost luni critice, însă în luna mai şi-a revenit complet şi a şi intrat din nou în pâine.

Pentru un concert ia în jur de 2.000 de euro

Pe 5 mai a cântat la Tăşnad, pe 11 mai a fost prezentă la Circul Metropolitan Bucureşti, pe 12 mai a susţinut un recital la „Festivalul Florilor” la Palatul Brukenthal din Avrig, apoi, pe 18 mai, a fost invitată la „Fratelli” din Bucureşti. Pe 25 mai a cântat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, pe 1 iunie, în Parcul Lumea Copiilor, iar pe 2 Iunie a făcut show la un eveniment privat. La aceste spectacole, artista s-a prezentat în mare vervă, elegantă şi cu bună dispoziţie, aşa cum şi-a obişnuit fanii de-a lungul timpului.

Pe lângă toate acestea, Mirabela a răspuns prezent şi la invitaţiile în emisiunile televizate, unde a cântat şi a vorbit despre cumpăna pe care a traversat-o la începutul acestui an. Fanii au văzut-o la „Star Chef” de la Antena Stars, „Opriţi timpul”, de la Naţional TV, la „Star Matinal de Weekend” de la Antena Stars, şi la „Vorbeşte lumea ” (PRO TV).

Pentru un recital, artista încasează între 1.000 şi 2.000 de euro, în funcţie de timp şi de specificul evenimentului, iar apariţiile de luna trecută i-au adus în cont în jur de 10.000 de euro. Dar cu siguranţă nu doar de dragul banilor cântă Mirabela, ci şi din dragoste pentru muzică.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Răzvan Ioan Boanchiș, despre ce ar însemna o victorie la Istanbul pentru România: „Ar fi echivalentul întoarcerii la prețul motorinei de acum o lună”
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce riști dacă lucrezi ca PFA, dar ești tratat ca angajat. Situațiile care te pot costa bani
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj