CFR Cluj a anunţat rezilierea contractului cu Dan Petrescu. Anunţul oficial al campioanei

CFR Cluj a anunţat oficial că s-a despărţit pe cale amiabilă cu Dan Petrescu. Edi Iordănescu va fi înlocuitorul lui Dan Petrescu, acesta urmând să semneze contractul miercuri sau joi.
Iulian Tudor
04 iun. 2018, 16:17
CFR Cluj a anunţat rezilierea contractului cu Dan Petrescu. Anunţul oficial al campioanei

„Clubul CFR 1907 Cluj şi antrenorul care ne-a adus al 4-lea titlul de campioană, Dan Petrescu, au ajuns la un acord amiabil pentru rezilierea contractului!

Familia CFR îi mulţumeşte pentru toată munca depusă în acest sezon încununată cu titlul de campioană! Cifrele extraordinare pe care echipa noastră le-a avut sub comanda lui Dan Petrescu arată încă o dată că munca, dăruirea sa şi a întregului staff tehnic nu au fost în zadar: 79 de puncte, 54 de goluri marcate, doar 19 goluri primite, neînvinşi pe teren propriu, 22 de meciuri fără gol primit, iar în final TITLUL DE CAMPIOANĂ A ROMÂNIEI. Fără doar şi poate, Dan Petrescu şi-a lăsat amprenta asupra CFR-ului. Cu experienţa sa a reuşit să formeze la Cluj un grup extrem de unit, grup care în cele din urmă a învins. Cei buni vor triumfa mereu, iar noi am demonstrat deja că suntem cei mai buni din România şi vom lupta pentru a reveni în elita fotbalului European aşa cum v-am obişnuit.

Împreună am scris o frumoasă pagină în istoria clubului nostru!

Mister, îţi urăm multă baftă în continuare în cariera de antrenor! Clujul va rămâne mereu casa ta!

Mulţumim!”, este comunicatul postat de CFR Cluj pe site-ul oficial.

Nou antrenor al campioanei va fi Edi Iordănescu, cel care va semna contractul miercuri sau joi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT