Bulgaria vrea să reia construcţia centralei nucleare de la Belene. Rusia, China şi Franţa, interesate să investească în proiect

Parlamentul bulgar a aprobat un plan în vederea unei relansări a centralei nucleare de la Belene, la cinci ani după suspendarea proiectului din cauza unor probleme financiare şi unor îngrijorări cu privire la o dependenţă prea mare de energia rusă.
Iulian Tudor
08 iun. 2018, 14:52
Bulgaria vrea să reia construcţia centralei nucleare de la Belene. Rusia, China şi Franţa, interesate să investească în proiect

Parlamentul a aprobat joi, cu 172 la 14 voturi, o propunere a premierului Boiko Borisov cu privire la elaborarea unui plan, până la sfârşitul lui octombrie, în vederea unei reluări a construirii centralei nucleare pe malul Dunării.

Bulgaria a cheltuit deja aproximativ 1,8 miliarde de dolari cu această centrală, însă Guvernul a impus în 2012 un moratoriu asupra continuării lucrărilor, în urma unor presiuni din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE) – a cărei preşedinţie semestrială este deţinută în prezent – cu scopul de a limita dependanţa energetică de Rusia.

Bulgaria a suspendat, de asemenea, acest prioect comun cu compania rusă Atomstroieksport, din cauză că nu a găsit investitori străini care să finanţeze un buget ameţitor, estimat la aproximativ 11,8 miliarde de dolari.

Această suspendare a înfuriat Rusia, care spera să facă din Belene cartea sa de vizită în UE în privinţa unei noi generaţii de reactoare cu apă sub presiune.

Sofia a fost nevoită să plătească peste 620 de milioane de euro companiei ruse Rosatom, pentru a renunţa la proiect, însă a primit totodată piese de la două reactoare nucleare de 1.000 de megawaţi, plasate în conservare.

Ministrul bulgar al Energiei Temenuika Petkova a anunţat săptămâna trecută că o campanie în vederea găsirii unui investitor strategic în proiect urmează să fie lansată până la sfârşitul lui 2018.

Compania rusă Rosatom a anunţat că va prezenta o nouă ofertă în vederea finalizării proiectului. Compania nucleară chineză de stat CNNC şi compania franceză Framatome, controlată de EDF, sunt de asemenea interesate.

Petkova a subliniat că Guvernul nu vrea să angajeze fonduri publice suplimentare, să ofere garanţii de stat în vederea unui împrumut ori să semneze contracte de aprovizionare cu electricitate pe termen lung, cu scopul de a face proiectul viabil.

Directorul Rosatom Central Europe Vadim Titov a anunţat joi, în Bulgaria, într-o conferinţă pe tema energiei, că societatea rusă este pregătită să înceapă negocieri cu autorităţile bulgare în vederea relansării proiectului.

Cele două reactoare de câte 1.000 de megawaţi ale centralei de la Belene erau menite să înlocuiască cele patru unităţi vechi, de fabricaţie sovietică, închise în urmă cu peste un deceniu, din cauza unor îngrijorări în domeniul securităţii, la singura centrală nucleară din Bulgaria, la Kozlodui.

La Kozlodui operează în continuare două reactoare construite de către sovietici, datând din 1987 şi 1991, care furnizează aproximativ 30% din electricitatea ţării.

Zeci de bulgari au manifestat joi, la Parlament, în semn de protest faţă de planurile Guvernului Borisov cu privire la centrala de la Belene. Beneficiile proiectului nu sunt suficient de mari să justifice cheltuielile cu acesta, o sursă de corupţie de zeci de decenii, au denunţat ei.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Imaginea cu care Cristiano Ronaldo a înnebunit internetul! A devenit virală la scurt timp după publicare și a adunat milioane de aprecieri
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Cel mai căutat job în România în 2025. Salariul depășește 12.000 de lei. Nu este vorba despre IT
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Nicușor Dan anunță un referendum care zdruncină totul. Ce vrea președintele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet