Întâlnire istorică SUA – Coreea de Nord. Kim Jong Un: Mulţi oameni vor crede că aceasta este un fel de fantezie dintr-un film SF

Preşedintele Donald trump preconizează că va avea o ”relaţie grozavă” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, în prima lor întâlnire faţă în faţă, relatează The Associated Press.  
Filip Stan
12 iun. 2018, 03:21
Întâlnire istorică SUA - Coreea de Nord. Kim Jong Un: Mulţi oameni vor crede că aceasta este un fel de fantezie dintr-un film SF

UPDATE: Preşedintele american Donald Trump a declarat într-un interviu pentru ABC News în Singapore că dezarmarea nucleară a Coreei de Nord ar putea începe chiar de acum, scrie The Guardian.

Întrebat dacă cei din Coreea de Nord vor fi obligaţi să renunţe la armele nucleare, Trump a declarat: „Da. Vor scăpa de ele. Chiar cred că vor face acest lucru. Am ajuns să îl cunosc (n.r. pe Kim Jong-un) într-o perioadă scurtă”.

Trump a continuat: „Este vorba de o dezarmare nucleară. Va avea loc o dezarmare totală şi va începe foarte curând, cred că va începe de acum”.

Întrebat de ce are încredere în liderul nord-coreean, Kim Jong-un, Trump a răspuns că pe parcursul vieţii sale a descoperit că „persoanele în care ai cea mai puţină încredere se dovedesc a fi cele mai onorabile”.

După ce moderatorul a adus în discuţie faptul că tatăl lui Kim nu şi-a respectat angajamentele faţă de SUA, Trump a declarat: „Kim a vorbit despre acest lucru şi a spus că tatăl său a avut motivele lui, deoarece SUA nu şi-au respectat angajamentele. Dar acest lucru nu este relevant. Nu au ajuns niciodată atât de departe.”.

UPDATE: Phenianul a insistat pe angajamentul său faţă de obiectivul „denuclearizării peninsulei coreene” – formulă care lasă loc interpretărilor şi nu se ştie ce concesii ar fi pregătite să ofere Coreea de Nord. Conform estimărilor Seulului, Nordul dispune de 50 de kilograme de Plutoniu, adică, susţine presa, suficient pentru a produce zece bombe, şi în plus deţine o capacitate „considerabilă” de a produce arme cu uraniu.

UPDATE: În document se enunţă patru mari angajamente: Părţile ”se angajează să stabilească noi relaţii între Statele Unite şi RPDC, conform dorinţei celor două popoare din cele două ţări, de pace şi prosperitate”. Cele două părţi se angajează de asemenea la recuperarea rămăşiţelor prizonierilor de război şi a celor daţi dispăruţi în acţiune.

UPDATE: Trump şi Kim se angajează în documentul semnat la summitul din Singapore în vederea ”denuclearizării complete” a peninsulei coreene, ”să stabilească noi relaţii între Statele Unite şi RPDC, conform dorinţei celor două popoare din cele două ţări, de pace şi prosperitate” şi la recuperarea rămăşiţelor prizonierilor de război.

UPDATE: Donald Trump şi Kim Jong-Un au semnat un document „cuprinzător” în urma întâlnirii lor istorice destinate denuclearizării peninsulei coreene, potrivit Reuters. Nu au fost făcute publice imediat detalii cu privire la conţinutul documentului. Totuşi, dpa scrie că textul recunoaşte progresul în discuţiile celor doi lideri cu privire la programul de arme nucleare al Phenin

UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ignorat trei întrebări strigate de reporteri cu privire la denuclearizare, relatează dpa.

În timp ce mergea cu preşedintele american, Donald Trump, pe o pasarelă în hotelul Capella din Singapore, între întâlniri, Kim a fost întrebat de două ori ”Preşedinte Kim, veţi denucleariza?”, dar el nu a răspuns.

A treia întrebare, „Dle Kim, veţi renunţa la armele nucleare”, de asemenea nu a primit răspuns.

Kim i-a ignorat pe reporterii care i-au pus întrebările. Acest lucru s-a întâmplat în timpul aceleiaşi comunicări în care Trump a spus că discuţiile celor doi lideri decurg excelent.

„Mulţi oameni vor crede că aceasta este un fel de fantezie … dintr-un film de science fiction”, i-a spus, în schimb, Kim preşedintelui american, potrivit DPA.

Remarcile, făcute printr-un interpret, au avut loc la puţin timp după ce Trump şi Kim şi-au strâns mâna pentru prima dată marţi.

____________

UPDATE Preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au un prânz de lucru după întâlnirea bilaterală şi discuţiile bilaterale extinse.

Alături de Trump şi Kim, un total de 13 oficiali din Statele Unite şi Coreea de Nord participă la acest prânz de lucru, informează Reuters.

Cei doi lideri au avut anterior o întâlnire tete-a-tete precedată de o strângere de mâini istorică. Prevăzând un succes extraordinar al summitului cu liderul Coreei de Nord, Trump a spus că este o „onoare” să se întâlnească faţă în faţă cu Kim şi că va avea o „relaţie grozavă” cu liderul RPDC.

Prima întrevedere privată între preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, s-a încheiat, la Singapore, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Preşedintele american Donald Trump pare optimist în legătură cu capacitatea sa de a convinge Coreea de Nord să-şi abandoneze armamentul nuclear, în urma unei lungi întâlniri tête-à-tête cu liderul Kim Jong Un, comentează The Associated Press.

Donald Trump a spus marţi, după primul contact cu Kim, că se simte ”într-adevăr grozav”. ”Vom avea o discuţie formidabilă şi o relaţie grozavă”, a spus el. 

”Nu a fost uşor să ne aflăm aici”, a declarat Kim, potrivit unui interpret, au ”existat obstacole, dar le-am depăşit să fim aici”. Cei doi se întâlnesc timp de aproximativ o oră, doar cu interpreţi în sală. Au apărut îngrijorări cu privire la organizarea unei astfel de întâlniri, aproape fără martori.

”Vom soluţiona o mare problemă” şi ”o mare dilemă”, a a declarat Trump marţi, în deschiderea discuţiilor alături de anturajele ambilor lideri.

Şeful statului american a evocat realizarea unui ”enorm succes” împreună cu liderul nord-coreean şi preconizează că ”acesta va fi un succes. Se va face”.

Întâlnirea în privat cu Kim Jong Un a fost ”foarte, foarte bună”, a declarat Donald Trump după acest prim contact şi a dat asigurări că are o ”relaţie excelentă” cu liderul nord-coreean, relatează The Associated Press.

Trump şi Kim au participat la o întâlnire faţă în faţă de aproximativ 40 de minute, marţi, doar în prezenţa interpreţilor.

Locatarul casei Albe a făcut aceste declaraţii în timp ce a străbătut împreună cu cel mai puternic om de la Phenian un balcon, către oreuniune mai largă, cu membri ai anturajelor lor.

Trump şi Kim au participat la o întâlnire faţă în faţă de aproximativ 40 de minute, marţi, doar în prezenţa interpreţilor.

Locatarul casei Albe a făcut aceste declaraţii în timp ce a străbătut împreună cu cel mai puternic om de la Phenian un balcon, către oreuniune mai largă, cu membri ai anturajelor lor.

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Dialogul uluitor în timpul meciului cu Austria avut de Mircea Lucescu cu un ziarist: “Nea Mircea, nu schimbi nimic?!” Răspunsul genial al selecționerului
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Compania cu cel mai mare preţ al energiei electrice. Cine are cel mai mic tarif
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Când intră banii pentru bursele elevilor în noiembrie 2025
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Se dau banii pentru încălzirea locuințelor. Cum poți beneficia de sprijin
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025