Academia Rapid a cumpărat brandul Rapid. Tranzacţia s-a produs la cea de-a 19-a licitaţie

La ultima licitaţie stabilită pentru vânzarea brandului Rapid, Academia Rapid a cumpărat marca şi culorile. Academia Rapid era singura societate care cumpărase caietul de sarcini, încă de la prima licitaţie.
Iulian Tudor
12 iun. 2018, 08:30
Academia Rapid a cumpărat brandul Rapid. Tranzacţia s-a produs la cea de-a 19-a licitaţie

Preţul de vânzare al mărcii Rapid a fost de 406.800 de euro + TVA, iar licitaţia de marţi a fost cea de-a 19-a. De altfel, de la prima licitaţie şi până în prezent, Asociaţia Sportivă Academia Rapid Bucureşti a fost singura care s-a arătat interesată de achiziţionarea mărcilor şi trofeelor FC Rapid, dar a refuzat să participe până acunm considerând preţul de pornire mult prea ridicat.

Adunarea Generală a Creditorilor a stabilit, în şedinţa sa din 26 octombrie 2017, ca preţul de pornire al licitaţiei pentru vânzarea mărcilor şi culorilor echipei giuleştene să fie de 3,4 milioane de euro plus TVA. Iniţial, o firmă specializată în evaluare stabilise ca preţ de pornire 406.000 de euro plus TVA, sumă respinsă de creditorul majoritar Valerii Moraru.

Academia Rapid Bucureşti, echipă înfiinţată anul acesta în asociere cu Primăria Sectorului 1, care a obţinut prin închiriere dreptul de folosinţă a mărcii, culorilor şi siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, evoluează în prezent în Liga a IV-a.

Gruparea de fotbal Rapid a intrat în procedură de insolvenţă în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii. Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. Conform legii, lichidatorul trebuie să scoată la licitaţie sigla, culorile şi mărcile FC Rapid.

După declararea falimentului, echipa de fotbal FC Rapid a fost exclusă în vara anului 2016 din Liga I.

În sezonul 2016-2017, în Liga a V-a au activat două echipe care se doresc a fi continuatoarele echipei Rapid: AFC Rapid, asociaţie non-profit care a administrat clubul până în 2006 şi care deţine 0,25 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA, şi Mişcarea CFR, echipă înfiinţată de sindicatul CFR şi Clubul Aristocratic Rapid. Dintre acestea, Mişcarea CFR s-a desfiinţat, iar AFC Rapid evoluează în prezent în Liga a IV-a alături de Academia Rapid.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Edi Iordănescu a refuzat să semneze cu CFR Cluj: „Nu vreau să antrenez în orice condiții!”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România