Bani pentru cei care angajază absolvenţi. La cât se ridică subvenţiile

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) acordă subvenţii de 900 de lei/lună angajatorilor care încadrează pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în interval de 12 luni de la absolvire, a anunţat, joi, ANOFM.
Iulian Tudor
14 iun. 2018, 14:37
Bani pentru cei care angajază absolvenţi. La cât se ridică subvenţiile

„Suportul financiar se acordă angajatorilor, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, iar în cazul în care sunt angajaţi absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap această subvenţie se acordă timp de 18 luni”, precizează ANOFM.

Absolvenţii sunt persoane care au minimum 16 ani şi au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru ca angajatorii să poată beneficia de subvenţii este necesar ca persoanele încadrate să fie înregistrate în baza de date a ANOFM şi ca raporturile de muncă să fie menţinute cel puţin 18 luni.

Instituţia precizează că facilităţile menţionate sunt acordate angajatorilor care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu.

De asemenea, în cadrul măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, ANOFM acordă sprijin financiar de angajatorilor care derulează programe de ucenicie sau stagiatură.

Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie cu o persoană din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie (12 luni, 24 luni, 36 de luni, în funcţie de nivelul de calificare al programului de ucenicie), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună.

În ceea ce priveşte contractele de stagiatură, angajatorul care încheie astfel de contracte cu persoane din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu (6 luni) de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună/persoană.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dorinel Munteanu s-a decis și semnează după o nouă retrogradare: „Luni merg acolo”
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Un singur vaccin universal creat cu AI, testat deja pe oameni, oferă protecție împotriva unor familii întregi de virusuri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți