Ludovic Orban: Negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură continuă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, pe care o pregătesc liberalii, vor continua şi săptămâna viitoare, însă nu poate garanta că parlamentarii puterii cu care s-a luat legătura o vor vota.
Iulian Tudor
16 iun. 2018, 09:21
Ludovic Orban: Negocierile pentru susţinerea moţiunii de cenzură continuă

„Nu sunt Mafalda. Noi suntem în negocieri zilnice pe care le purtăm în special cu parlamentari care sprijină Guvernul, care au făcut parte din majoritatea guvernamentală. Există nemulţumiri mari în rândul PSD. Nu ştim, în schimb, dacă parlamentarii cu care am luat legătura, în cazul în care PSD, ca la ultima moţiune de cenzură, o să îi oblige să stea în bănci, să nu se ducă la vot, dacă o să aibă curajul să se ducă să voteze. Negocierile continuă, mai sunt probabil săptămâna viitoare, e o săptămână în care vom finaliza textul moţiunii de cenzură”, a spus Orban.

Întrebat dacă se poate baza, la moţiunea de cenzură, pe toate voturile parlamentarilor PNL, Ludovic Orban a afirmat că nu a primit semnale că vreunul dintre aceştia ar intenţiona să părăsească partidul.

„Eu comunic în mod frecvent cu toţi parlamentarii PNL, niciun parlamentar nu mi-a lăsat să cred că intenţionează să părăsească PNL”, a declarat Orban.

Liderul liberal a precizat că se lucrează la o „schiţă de guvernare” şi că PNL are şi o propunere pentru funcţia de prim-ministru, în persoana sa, pentru ca să nu mai fie acuzaţi de actuala coaliţie de guvernare că doresc schimbarea Executivului, dar nu au un program de guvernare pregătit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT