Ploile abundente au făcut ravagii în 14 judeţe. Care a fost cel mai afectat

31 de localităţi din 14 judeţe, afectate de ploile abundente. La Adjud un cioban şi turma sa au rămas blocaţi în mijlocul apelor Siretului. În Teleorman, locomotiva unui tren a luat foc după ce a fost lovită de fulger.
Filip Stan
17 iun. 2018, 08:00
Ploile abundente au făcut ravagii în 14 judeţe. Care a fost cel mai afectat

IGSU anunţă că 31 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate de ploile abundente, 56 de gospodării fiind inundate, iar traficul pe 7 tronsoane de drum şi de cale ferată a fost perturbat. La Adjud, un cioban şi turma sa au rămas blocaţi pe o insulă în mijlocul apelor Siretului. În Teleorman,la Vârtoapele, locomotiva unui tren a luat foc după ce a fost lovită de fulger, dar niciunul dintre cei 100 de pasageri nu a fost rănit. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 11 localităţi din judeţele Iaşi, Bacău şi Vaslui, informează news.ro

 „În urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore, au fost înregistrate efecte la nivelul a 31 localităţi din 14 judeţe: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Dâmboviţa,Dolj, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.  Fenomenele meteo periculoase, manifestate prin averse, scurgeri de pe versanţi şi intensificări ale vântului, au condus la inundarea a 56 locuinţe, 30 anexe gospodăreşti, 10 beciuri şi subsoluri, 87 curţi. Totodată, au fost afectate 30 fântâni, 7 tronsoane de drum şi un tronson de cale ferată”, anunţă IGSU, care precizează că pe timul acţiunilor de intervenţie nu au fost înregistrate victime şi nu s-au impus măsuri speciale de protecţie prin evacuare sau relocare a populaţiei.
 
Pompierii au acţionat cu tehnică specifică pentru evacuarea apei din gospodării, decolmatarea podeţelor afectate şi înlăturarea aluviunilor de pe carosabil sau a arborilor căzuţi din cauza vântului, potrivit news.ro

O situaţie de urgenţă deosebită a fost înregistrată în localitatea Adjud din judeţul Vrancea, unde  pompierii militari au acţionat pentru salvarea unui cioban cu 200 de animale rămase blocate pe o insulă în mijlocul râului Siret. Militarii au intervenit cu bărciile pentru preluarea animalelor, iar ulterior le-au transportat spre malul râului unde au fost evacuate în siguranţă.

Citeşte şi Inundaţiile fac prăpăd: bărbat luat de viitură, localităţi sub ape, trafic feroviar întrerupt, circulaţie deviată

Un alt eveniment important a avut loc în judeţul Teleorman, pe raza localităţii Vârtoapele, unde circulaţia feroviară a fost temporar blocată din cauza unui incendiu provocat de un fulger la locomotiva unui tren care transporta aproximativ 100 persoane. Evenimentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia feroviară a fost reluată imediat după înlocuirea locomotivei, informează news.ro.
 
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate întreruperi în 11 localităţi din judeţele Bacău, Iaşi şi Vaslui. „Având în vedere prognozele hidro-meteorologice pentru perioada următoare, echipajele de pompieri salvatori sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţie din zonele care pot fi afectate. Situaţia la nivelul judeţelor aflate sub avertizări de vreme rea este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU”, menţionează IGSU.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
„FCSB e total altceva. Cea mai importantă echipă din România!”. Denis Drăguș dezvăluie cum a luat decizia carierei. Exclusiv
Capital.ro
Majorările de taxe și prețuri îi lasă pe români cu mai puțini bani. Marius Budăi critică măsurile luate de Ilie Bolojan: A reușit să transforme scăderea nivelului de trai în “succes al reformei”
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dorin Ioniță, general al Armatei Române, a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii lângă trupul său
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur, revoltat că o legendă a Stelei nu are mai multe selecții la naționala României: ”Este inadmisibil să fi jucat doar atât!”
MediaFlux
Horoscop 11 septembrie. Se deschid uși pentru mai multe zodii! Apar bani, răspunsuri neașteptate și o decizie care poate schimba planurile
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului