Senatorul Daniel Zamfir s-a înscris în ALDE

Senatorul Daniel Zamfir, exclus din Partidul Naţional Liberal la sfârşitul lunii martie, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, că se alătură acestui partid.
Iulian Tudor
17 iun. 2018, 09:03
Senatorul Daniel Zamfir s-a înscris în ALDE

Daniel Zamfir a anunţat sâmbătă seară, printr-o scrisoare deschisă adresată colegilor că părăseşte PNL, reiterând faptul că motivul pentru care a fost exclus aparţine „din vremuri pe care ni le-am fi dorit demult apuse”, afirmând că PNL a fost „băgat în tranşee”.

De asemenea, el a spus că direcţia în care se îndreaptă PNL este una greştiă, astfel că paritdul şi-a pierdut brandul care l-a consacrat în cei 140 de ani de istorie şi a devenit, „dintr-un partid apărător al drepturilor şi libertătilor fundamentale ale oamenilor, apărătorul făţis al abuzurilor. El constată „cu amărăciune” că efortul său de „a-i convinge pe aventurierii libertarieni din jurul preşedintelui că drumul PNL este unul profund greşit e în zadar”.

Daniel Zamfir părăseşte PNL: Dintr-un partid apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, PNL a devenit apărătorul abuzurilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Clubul din România la care Giovanni Becali a fost proprietar timp de un an: „I-am scos din impas”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor