Gabriela Firea, prima declaraţie după momentele penibile de pe Arena Naţională. „Am greşit pentru că…”

Gabriela Firea a fost huiduită copios pe Arena Naţională, când 20.000 de oameni au venit să o vadă pe Simona Halep. Primarul General al Capitalei a oferit, după o săptămână, prima reacţie după momentul penibil.
Filip Stan
18 iun. 2018, 10:27
Gabriela Firea, prima declaraţie după momentele penibile de pe Arena Naţională.

Gabriela Firea i-a oferit Simonei o plachetă şi cheia oraşului, însă apoi a părăsit arena înainte de finalul ceremoniei, dezamăgită de reacția suporterilor.

„M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect şi am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenţii au existat încă din prima clipă – că nu a ieşit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret.

Eu am avut cea mai bună intenţie, dar rezultatul nu a fost cel dorit şi este clar că am greşit, atât eu cât şi echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din Bucureşti acum o săptămână şi după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc şi moment să înmânez cheia oraşului şi diploma de excelenţă, după ce îi oferisem deja titlul de cetăţean de onoare Simonei Halep în februarie, pe Arena Naţională, acolo unde noi am organizat cu mare drag şi cu tot sufletul întâlnirea Simonei cu fanii săi.

E adevărat, eu am mers doar pe ideea că aşa se procedează în toată Europa, aşa se procedează şi în America, văzusem şi ca jurnalist astfel de evenimente… Toată dimineaţa de lunea trecută am fost criticată că nu mă organizez mai repede şi mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona şi m-am gândit că voi fi acuzată de aroganţă dacă nu merg acolo să înmanez şi să plec – pentru că asta a fost şi ideea – să înmânez cheia, să mă retrag şi să urmeze tot showul pe care l-am pregătit. Nu a existat nicio secundă intenţia de a rămâne eu în continuare la evenimentul Simonei Halep.

Acum la rece putem să spunem orice, iar eu pot să spun că m-aş fi bucurat să fiu mai înţeleaptă sau mai prevăzătoare şi să organizăm o ceremonie, să spunem, mai restrânsă, în cadrul Primăriei, la sediu sau poate la o alta locaţie, şi apoi la Arenă să meargă doar Simona, bineînţeles că acum cu mintea de azi, ştiţi cum e… mintea românului cea de pe urma”, a spus Gabriela Firea pentru Radio RFI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT