Europenii comit erori diferite în timp ce se află la volan. Care sunt cei mai indisciplinaţi şoferi

Germanii şi suedezii sunt adepţi ai vitezei, grecii sunt indisciplinaţi şi impulsivi la volan, iar smartphone-urile sunt omniprezente în automobilele care circulă în cele patru colţuri ale Europei, potrivit unui studiu publicat joi, care prezintă proastele comportamente ale automobiliştilor din 11 ţări europene, informează AFP.
Iulian Tudor
21 iun. 2018, 13:14
Europenii comit erori diferite în timp ce se află la volan. Care sunt cei mai indisciplinaţi şoferi

În contextul în care dezbaterile despre scăderea vitezei maximale permise la 80 de kilometri pe oră pe drumurile secundare din Franţa au devenit tot mai aprinse, nerespectarea limitelor de viteză a devenit o practică tot mai răspândită, potrivit celui de-al cincilea barometru european pentru condus responsabil întocmit de Fundaţia Vinci Autoroutes, scrie agerpres.ro.

Citeşte şi Mii de şoferi vor primi înapoi banii plătiţi pe amenzi de viteză. Radarele au fost setate greşit

Astfel, 89% dintre europenii chestionaţi au dezvăluit că depăşesc limitele de viteză. Cei mai mari amatori de viteză (sau cei mai oneşti) se află în Germania şi în Suedia, unde 93% dintre automobilişti au recunoscut că fac acest lucru. În Suedia 78% dintre conducătorii de automobile au recunoscut şi faptul că nu respectă distanţa de securitate în trafic.

Grecii par să fie cei mai indisciplinaţi şoferi din Europa: aproape jumătate (49%) afirmă că li se întâmplă să conducă fără centura de siguranţă, 28% spun că se urcă la volan deşi depăşesc limita de alcoolemie de 0,5 grame pe litru, iar 27% dintre ei circulă pe banda de urgenţă.

Grecii ocupă un loc de frunte şi în privinţa insultelor la volan, mărturisind că lansează înjurături frecvente la adresa celorlalţi conducători auto (71%) şi că îşi „lipsesc” intenţionat vehiculul de cele ale şoferilor care îi enervează (52%). În Polonia, 29% dintre şoferi spun că nu ezită să coboare din maşină pentru a se certa cu alţi participanţi la trafic.

Automobiliştii din ţările mediteraneene – Grecia, Spania, Italia, Franţa – sunt, global, consideraţi printre cei mai „ireverenţioşi” de către ceilalţi europeni. Alte practici negative în timpul condusului: francezii folosesc cel mai puţin semnalizarea (63%), iar spaniolii îi claxonează frecvent (66%) pe şoferii care îi enervează.

În schimb, suedezii sunt consideraţi cei mai plini de curtoazie dintre şoferi, devansându-i în acest clasament pe slovaci şi pe britanici.

Cu ocazia vacanţelor din sezonul estival, există şanse mari ca europenii să se intersecteze pe şosele în timp ce privirile lor sunt îndreptate spre ecranele de smartphone sau pe GPS – o infracţiune partajată pe scară largă în Europa, indiferent de ţară: 41% dintre şoferii europeni îşi reglează GPS-ul în timp ce conduc, aproape o treime (30%) vorbesc la telefon fără să deţină un kit handsfree şi aproape un sfert (24%) scriu sau citesc e-mailuri şi SMS-uri în timp ce se află la volan (acest procent ajunge la 38% pentru şoferii cu vârste de sub 35 de ani).

Studiul a fost realizat pe baza unui sondaj Ipsos din 19 ianuarie până pe 27 februarie 2018 pe internet, în rândul a 11.038 de persoane cu vârste de peste 15 ani. Cel puţin 1.000 de persoane din fiecare dintre cele 11 ţări au participat la sondaj. Reprezentativitatea fiecărui eşantion este asigurată prin metoda cotelor.

DailyBusiness
De ce mamele aflate în concediu maternal trebuie să plătească CASS. Premierul Ilie Bolojan: „Nu ne mai putem permite să fim o țară de excepții”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
Fanatik.ro
Vitezomanul Florin Barbu! Ministrul Agriculturii a fost amendat de trei ori de Poliție într-un an
Capital.ro
Se schimbă banii de la 1 ianuarie. Decizia luată de Parlamentul European azi, 8 iulie. Moneda națională NU va mai exista
Playtech.ro
Unde scad brusc temperaturile chiar de azi? Canicula, înlocuită de frig şi vijelii în următoarele ore. Este cod roşu de vreme rea
DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Adevarul
Piața imobiliară, în fierbere: apartamentele cu 3 camere din București se apropie de 200.000 de euro. Cu cât se scumpesc în alte mari orașe
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Flota Rusă se retrage. Sevastopol, aproape gol!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Anda a fost găsită moartă într-o casă cuprinsă de flăcări, în Mureș. Tânăra ar fi fost ucisă înainte de incendiu
Cancan.ro
Nicușor Dan, surprins în pijamale pe stradă, în miezul zilei. Imaginile care s-au viralizat
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
O nouă lovitură pentru Elena Udrea. I se ia tot. S-a luat deja decizia. Nu mai poate face nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
ANM a emis noi alerte de ploi torențiale. CÂT DUREAZĂ URGIA
MediaFlux
Imagini inedite. Președintele Nicușor Dan a ieșit pe stradă în pijama și papuci mov
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un lot din drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu face un pas înainte! Cine sunt constructorii interesați