Ministrul economiei – invitat luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, este invitat luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului.
Filip Stan
25 iun. 2018, 03:40
Ministrul economiei - invitat luni în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului

Grupul parlamentar al PNL a propus în urmă cu o lună ca ministrul Andruşcă să fie prezent în plen.

Tema propusă spre dezbatere este „Economia României pe mâna unor amatori. Până când?”.

Săptămâna trecută, ministrul Economiei a fost prezent în Senat, la dezbaterea moţiunii simple intitulată „Daniel Andruşcă – piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România”. Moţiunea a fost respinsă de plenul Senatului.

În textul moţiunii, senatorii PNL şi USR atrăgea atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat şi susţineau că demnitarul ar fi blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare. De asemenea, semnatarii documentului trăgeau un semnal de alarmă în ceea ce priveşte Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

În replică, Dănuţ Andruşcă a respins acuzaţiile din moţiune, susţinând că aceasta este „în fapt, o compunere de interpelări”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Deplasările fanilor Universității Craiova cu Brighton și Inter d’Escaldes, compromise: Wizz Air suspendă zborurile din octombrie
Capital.ro
Alertă meteo în România. Vremea se schimbă în mai multe regiuni. Șapte județe intră sub cod galben de vânt puternic luni, 28 septembrie
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte