DNA a atacat decizia ICCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea, solicitând o pedeapsă mai mare

Procurorii DNA au atacat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul angajărilor frictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, cerând majorarea pedepsei pentru liderul PSD.
Filip Stan
28 iun. 2018, 05:11
DNA a atacat decizia ICCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea, solicitând o pedeapsă mai mare

Procurorii DNA care au atacat decizia instanţei supreme cer majorarea pedepsei de trei ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi condamnare şi pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals intelectual, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat.

Urmează, cel mai probabil, ca şi avocaţii lui Liviu Dragnea şi ai celorlalţi inculpaţi din dosar să facă la rândul lor apel.

Primul termen al apelului va fi stabilit, cel mai devreme, în această toamnă, în funcţie şi de momentul în care magistraţii de la ICCJ vor veni cu motivarea din dosar.

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infractiunea de fals intelectual. Procurorii DNA ceruseră o pedeapsă de şapte ani şi jumătate de închisoare pentru Liviu Dragnea.

Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare. În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, se constată încetarea procesului penal şi se aplică o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi atacată la completul de cinci judecători. 

Procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman, a fost reluat de la zero de către ICCJ în 3 octombrie 2017.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, fiind acuzat alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai DGASPC Teleorman.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. „În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

viewscnt

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ea este sportiva din România care a uimit lumea atletismului. Record și titlu mondial sub privirile americanilor
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat