Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, ipoteză şocantă pentru furtunile din România. Rusia ar fi implicată în producerea lor

Vicepreședintele Parlamentului European a lansat ipoteză-șoc legată de furtunile devastatoare din ultimele zile. Într-o postare pe Facebook, Ioan Mircea Pașcu lasă să se înțeleagă că rușii sunt responsabili de producerea fenomenelor meteorologice extreme de la noi din țară, din Bulgaria sau Grecia.
Filip Stan
29 iun. 2018, 10:11
Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, ipoteză şocantă pentru furtunile din România. Rusia ar fi implicată în producerea lor

„A observat cineva că, de două săptămâni de când a început Cupa Mondială, pe toate stadioanele din Rusia europeană este soare, în timp ce în jur, mă refer la noi, la bulgari și la greci avem numai ploaie și furtuni?

Două săptămâni – și vor urma încă două, până la sfârșitul Cupei – Rusia se află încontinuu într-o zonă de înaltă presiune atmosferică, iar cei din jur într-o zonă de presiune joasă … Sunt convins că este vorba exclusiv de efectele încălzirii globale…„, a scris Ioan Mircea Pascu, pe pagina sa de Facebook.

Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia se desfăşoară în perioada 14 iunie – 15 iulie, iar până acum a fost consemnată o singură zi ploioasă, duminică 23 iunie, când la Moscova a plouat cu soare. În rest a fost vreme frumoasă în toate oraşele care găzduiesc meciuri, ba mai mult, la Volgograd este excesiv de cald, joi înregistrându-se 36 de grade la ora disputării partidei Japonia-Polonia, de la Volgograd.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT