CALENDAR IULIE 2018: Eclipsă de soare pe 13 iulie şi eclipsă de lună pe 27 iulie

A cincea în calendarul roman şi a şaptea în calendarele iulian şi gregorian, luna iulie este dedicată reformatorului vechiului calendar roman de 10 luni, Iulius Cezar. Iulie (lat. julius) a fost numită iniţial ''quintilis'' de la cuvântul ''quintus'' (al cincilea), deoarece a fost a 5-a lună în vechiul calendar roman.
Filip Stan
01 iul. 2018, 05:03
CALENDAR IULIE 2018: Eclipsă de soare pe 13 iulie şi eclipsă de lună pe 27 iulie

Numită în tradiţia noastră populară „cuptor”, în luna iulie se înregistrează cele mai toride zile de vară. Luna iulie este a şaptea lună a anului în calendarul gregorian şi are 31 de zile. Ziua are 14 ore, iar noaptea – 10 ore.

Soarele şi Luna

La începutul lunii, Soarele răsare la ora 5 h 35 m şi apune la ora 21 h 04 m, iar la sfârşitul lunii răsare la ora 6 h 01 m şi apune la ora 20 h 42 m.

La 23 iulie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 120 grade, el intrând în semnul zodiacal Leul, potrivit www.eastrolog.ro.

Luna iulie în acest an are parte de producerea a două eclipse: prima se va produce pe 13 iulie şi este o Eclipsă parţială de Soare, vizibilă din sudul Australiei, din Oceanul Pacific şi din Oceanul Indian.

A doua eclipsă a lunii iulie este o Eclipsă totală de Lună pe 27/28 iulie 2018, vizibilă în întregime de pe teritoriul României, din Europa, din Africa, din Asia, din Australia, din sudul Americii de Nord, din America de Sud, din Oceanul Pacific, din Oceanul Atlantic, din Oceanul Indian şi din Antarctica.

Eclipsa totală de Lună începe la ora 20 şi 14 minute pe 27 iulie, când partea din stânga jos a discului selenar va începe să se roşească, iar de la ora 22 şi 30 minute toată luna va căpăta o nuanţă cărămizie. Maximul eclipsei se va atinge la ora 23 şi 22 de minute. Fenomenul durează şase ore şi 16 minute, iar Luna se va afla în umbra planetei noastre timp de trei ore şi 56 de minute. Pe tot parcursul fenomenului, planeta Marte se va afla chiar sub Lună. Eclipsa se încheie pe 28 iulie la 02 h 29 m, potrivit potrivit www.astro-urseanu.ro.

Fazele Lunii: la 06 iulie – Luna la Ultimul Pătrar la 10 h 51 m; la 13 iulie – Lună Nouă la 05 h 48 m; la 19 iulie – Luna la Primul Pătrar la 22 h 52 m; la 27 iulie – Lună Plină la 23 h 20 m, potrivit sursei menţionate mai sus.

Luna iulie în tradiţia populară

Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului: Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Cele patru săptămâni din componenţa lunii se numesc în tradiţia noastră populară: „Săptămâna secerişului”, „Săptămâna Panteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” şi „Săptămâna Verii”.

Prima săptămână, cea a secerişului, este dedicată muncilor agricole – seceratul grâului – şi este, prin tradiţie, o săptămână în care se munceşte de la răsăritul până la asfinţitul soarelui.Cea de-a doua săptămână este dedicată „Panteliilor”, aprigele surori ale Sfântului Ilie, potrivit www.artatraditionala.ro, dar manifestări dedicate acestora au loc până pe 27 iulie. Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai vestită sărbătoare tradiţională, care aparţine calendarului agrar, se desfăşoară în acest an la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii iulie. În zilele noastre, sărbătoarea a devenit o manifestare etno-culturală, cu cântece din folclorul românesc interpretate de artişti consacraţi, cu parada portului popular, artificii, foc de tabără şi un târg de obiecte populare tradiţionale.

Săptămâna a treia îl are în centru pe Sfântul Ilie, zeul focului şi al Soarelui, cel care leagă şi dezleagă ploile, tună, fulgeră şi trăsneşte duhurile rele ascunse pe pământ, plesnindu-le cu biciul lui de foc, oriunde s-ar ascunde în vârful arborilor, sub streaşina casei sau în turla bisericii. El este atestat, prin numeroase tradiţii, la românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.

Cea de-a patra săptămână este săptămâna dedicată anotimpului celui mai călduros al anului. Calendarul popular al lunii iulie se încheie cu sărbătoarea Ursul Mare pe 31 iulie, aceasta fiind denumirea populară a constelaţiei Ursa Mare. Cele patru stele aşezate în trapez alcătuiesc corpul, iar stelele în linie dreaptă formează gâtul şi capul ursului. Pe timp de vară, Ursul Mare indică miezul nopţii.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Cum arată lista posibililor adversari pentru FCSB, CFR Cluj și U Cluj în faza play-off din Conference League. 5 super echipe sunt deja sigur acolo!
Capital.ro
Lumea filmului este în doliu. S-a stins un nume de referință al televiziunii americane. A fost legenda din spatele unor seriale urmărite de milioane de oameni
Playtech.ro
Poți închiria casa moștenită fără acordul celorlalți coproprietari? Ce spune legea despre bunurile aflate în indiviziune
Adevarul
„Ne batem pe locuri care nu există”. Drama profesorilor care dau Titularizarea an de an doar ca să rămână suplinitori
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Anunț pentru românii care au fântâni în gospodării. Diana Buzoianu: „S-a pornit această campanie de fake news”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România