CFR Marfă se pregăteşte să intre în insolvenţă

Compania feroviară deținută de statul român CFR Marfă, care în urmă cu 10 ani valora aproape un miliard de euro, conform estimărilor autorităților de la acea vreme, se află acum la un pas de insolvență.
Filip Stan
01 iul. 2018, 13:14
CFR Marfă se pregăteşte să intre în insolvenţă

Compania feroviară deținută de statul român CFR Marfă se află acum la un pas de insolvență. O recunoaşte însuşi actualul ministru al Transporturilor, care, într-un interviu acordat Agerpres, a menţionat că în situaţia în care se va ajunge la insolvenţă îşi doreşte ca partenerii companiei să fie cât mai puţini afectaţi, mai ales CFR SA, care are de primit peste 100 de milioane de euro, de la CFR Marfă.

“Nu-mi doresc ca în această situaţie partenerii lui CFR Marfă să fie afectaţi – sau să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă – şi sigur cel mai important partener este CFR SA, de aceea am susţinut accelerarea procesului de executare şi de recuperare a cât mai mult din creanţă, pentru ca să nu se petreacă un efect de domino şi să intre şi CFR SA în deficit, în colaps”, a spus ministrul Lucian Șova, în interviul acordat Agerpres.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat