Mii de români vor fi obligaţi să-şi schimbe TOATE ACTELE

Toți românii al căror nume conține litera „î” sau care provin din localități a căror denumire conține această literă la interior vor fi nevoiți să își schimbe buletinele, pașapoartele sau permisele de conducere. Asta deoarece un proiect votat joi în Senat prevede că toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera "â" în locul liderii "î", conform regulilor Academiei.
Alina Costache
06 iul. 2018, 16:03
Mii de români vor fi obligaţi să-şi schimbe TOATE ACTELE

Proiectul de lege, depus de PSD în Parlament, va ajunge în scurt timp la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Măsura a fost propusă în condițiile în care, după 1989, litera „î” în interiorul cuvintelor a fost înlocuită cu litera „â”.

În unele cazuri, numele localităților a fost modificat astfel încât să respecte regulile corecte de grafie, așa cum este cazul orașului „Cîmpulung”, a cărei denumire a fost schimbată, în 1994, în „Câmpulung”. Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu „î”, își vor păstra însă valabilitatea, relatează profit.ro.

Totodată, satul Bîrzești și-a schimbat denumirea în Cârzești, iar comuna Hărtiești și-a schimbat numele în Hârtiești. Comuna Rîca a fost înființată prin legea 185/2003, prin reorganizarea comunei Popești. Implicit denumirea satului Rîca s-a schimbat în Râca.

Parlamentarii au afirmat, atunci când au depus proiectul de lege, că prin promovarea acestui demers se realizează și o actualizare a situației numărului, denumirii și componenței unităților administrativ-teritoriale, care ar putea fi folosită în mod oficial, în activitatea curentă a acestor localități.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
Nunțile din octombrie vin cu cheltuieli mari. Cât trebuie să pregătească mirii pentru 100 de invitați
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Ce să pui în dulap pentru ca hainele să nu capete miros de închis în sezonul rece
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte