A murit marea iubire a lui Audrey Hepburn. „Anii cu el au fost cei mai fericiţii ai vieţii mele”

Actorul olandez Robert Wolders, care a fost timp de nouă ani iubitul lui Audrey Hepburn, a murit la vârsta de 81 de ani. Despre aceşti ani, iubita actriţă spunea că au fost cei mai fericiţi ai vieţii sale.
Alina Costache
17 iul. 2018, 17:37
A murit marea iubire a lui Audrey Hepburn.

Robert Wolders a murit împăcat, înconjurat de familie, potrivit spuselor directorului executiv al lui Audrey Hepburn. El a cunoscut faima în 1960 odată cu lansarea filmului western „Laredo”, apoi a jucat alături de iubita lui în pelicula „Interval”, în 1973. Înainte de a se îndrăgosti iremediabil de Audrey Hepburn, el a fost căsătorit cu actrița Merle Obern, până la vârsta de 43 de ani. Robert Wolders s-a iubit cu Audrey Hepburn imediat după, când actrița deja nu mai era la prima tinerețe, fiind mai în vârstă cu şapte ani decât el.

„Când ne-am cunoscut, amândoi aveam un trecut. Probabil că dacă ne-am fi cunoscut mai devreme, nu am fi avut maturitatea necesară de a ne descoperi și a începe o poveste de iubire„, declara Robert Wolders, pentru revista People.

Robert Wolders s-a născut pe 28 septembrie 1936 în Olanda, la Rotterdam.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Sprijin financiar de 1.000 de lei pentru tinerii din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a primi banii de la stat
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT