Premierul britanic, în pericol de MOARTE: Theresa May a fost la un pas de a fi DECAPITATĂ

Un susţinător al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a fost găsit vinovat de faptul că a vrut să o decapiteze pe şefa Guvernului britanic Theresa May, într-un atentat sinucigaş, de către tribunalul penal Old Bailey de la Londra.
Filip Stan
18 iul. 2018, 18:45
Premierul britanic, în pericol de MOARTE: Theresa May a fost la un pas de a fi DECAPITATĂ

Naa’imur Zakariyah Rahman, în vârstă de 20 de ani, arestat în noiembrie, voia astfel ”să facă titlurile”, ducându-se la numărul 10, pe Downing Street, reşedinţa prim-ministrului, într-un moment în care May s-ar fi adresat presei, în afara clădirii, potrivit acuzării.

Tânărul, originar din Birmingham (centru), a fost încurajat în planul său de către un unchi, care a intrat în SI în Siria. ”Înainte să fie împiedicat prin arestarea sa, el credea că mai avea doar câteva zile până să-şi atingă obiectivul, care era, nici mai mult, nici mai puţin, de a comite un atentat sinucigaş la Downing Street”, a declarat procurorul Mark Heuwood.

Rahman şi-a dezvăluit planurile într-o conversaţie, pe mesageria Telegram, cu un agent din cadrul serviciilor de securitate care s-a drept un membru SI.

”Vreau să încerc să o ucid pe Theresa May”, i-a scris el.

După ce a făcut cercetări la faţa locului şi a descoperit amplasamentul controalelor de securitate, el i-a spus altui agent, de poliţie, care acţiona sub acoperire, că intenţiona să fugă ”un sprint de zece secunde” până la uşă, cu intenţia de a-i ”smulge capul” premierului May. El i-a cerut poliţistului să-i procure o centură de explozivi şi o sabie. Naa’imur Zakariyah Rahman a fost arestat în noiembrie 2017 de către agenţi care pretindeau că voiau să-i dea o pungă plină cu explozivi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT