A fost găsit mort într-o cameră de hotel din Poiana Braşov, unde se afla în vacanţă. Poliţia a deschis dosar penal

Doliu în lumea sportului românesc. Fostul campion național la atletism Dumitru Mihăilescu a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Poiana Brașov.
Alina Costache
23 iul. 2018, 12:08
A fost găsit mort într-o cameră de hotel din Poiana Braşov, unde se afla în vacanţă. Poliţia a deschis dosar penal

Dumitru Mihăilescu avea 65 de ani și era expert sportiv în cadrul CS Farul Constanța. Se pare că Mihăilescu se afla în concediu în momentul când a încetat din viață.

”A fost identificat un bărbat de 65 de ani. Nu prezintă urme de violență pe corp. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Clubul Farul Constanța la care era angajat ca expert sportiv a emis, luni, un comunicat oficial prin care a confirmat decesul fostului campion naţional la atletism.

”În zorii zilei de luni, 23 iulie 2018, a încetat să bată inima mare a bunului nostru coleg și prieten, Dumitru Mihăilescu- Mișu, expert sportiv în cadrul clubului.

După mai bine de 40 de ani, timp în care a activat la club ca sportiv, antrenor, metodist, director și expert sportiv a încetat activitatea brusc, cu 20 de zile înainte de pensionare.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT