Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în noaptea de luni spre marţi, după ce luni după-amiaza, la ora 16:38, s-a deconectat automat ca urmare a unui semnal fals care a declanşat unul din sistemele turbinei (lagăr), partea clasică a centralei, informează Nuclearelectrica.
Alina Costache
24 iul. 2018, 05:43
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

În urma analizei realizate, specialiştii CNE Cernavodă au stabilit că semnalul fals a fost cauzat de o conexiune slăbită pe segmentul supraveghere.

Potrivit sursei citate, activităţile de remediere nu au avut nici un impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător.

În data de 2 mai 2018, Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate, fiind repornită o lună mai târziu, pe 4 iunie 2018.

„În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.500 de activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă şi corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită; programul de implementare a modificărilor pe proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente”, au spus atunci reprezentanţii Nuclearelectrica.

Cele două reactoare ale CNE Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României în condiţiile în care fiecare are o putere instalată de producţie de 700 MW.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
„Cea mai slabă națională! Dureros. O echipă fără curaj”. Fostul internațional dă vina pe jucători, nu pe Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal pe „Drumul Morții”. Un bărbat și-a pierdut viața în urma unei depășiri periculoase
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Horoscop 5 octombrie 2026. Săptămâna începe cu o veste care schimbă toate calculele! Unele zodii dau lovitura, altele trebuie să ia rapid o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte