Fostul preşedinte a fost reţinut vineri seară pentru uzurparea puterii şi manipularea alegerilor de acum 10 ani

O instanţă din Armenia a ordonat ca fostul preşedinte al ţării Robert Kocharyan să fie reţinut vineri sub acuzaţia de uzurpare a puterii, a declarat avocatul celui în cauză, citat de Reuters.
Filip Stan
28 iul. 2018, 03:55
Fostul preşedinte a fost reţinut vineri seară pentru uzurparea puterii şi manipularea alegerilor de acum 10 ani

Kocharyan, care a fost al doilea preşedinte al Armeniei, între 1998 şi 2008, se afla la tribunal şi a fost arestat, a adăugat avocatul.

Anchetatorii l-au acuzat pe Kocharyan de tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale după alegerile din 2008, când aliatul său Serzh Sarksyan a fost ales preşedinte.

Robert Kocharyan a respins acuzaţiile ca fiind motivate politic.

Potrivit AFP, Armenia l-a acuzat joi pe fostul preşedinte Robert Kocharyan că a manipulat alegerile în urmă cu zece ani în favoarea aliatului său, considerând că această presupusă fraudă a fost un „puci”.

Noul premier al acestei foste republici sovietice, Nikol Pashinyan, ales în mai pe fondul manifestaţiilor populare, a lansat o vastă campanie anticorupţie împotriva foştilor demnitari armeni.

Robert Kocharyan este acuzat că a „răsturnat ordinea constituţională din Armenia”, el riscând până la 15 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat că a înclinat rezultatului votului din 2008 în favoarea aliatului său de la acea dată, Serzh Sargsyan.

Partizanii candidatului opoziţiei Levon Ter-Petrosyan au denunţat atunci frauda electorală.

Ulterior, nouă manifestanţi şi un poliţist şi-au pierdut viaţa în altercaţiile care s-au produs între forţele speciale de poliţie şi partizanii lui Levon Ter-Petrosyan.

Arestat pentru că a organizat aceste manifestaţii, Nikol Pashinyan a fost condamnat la şapte ani de închisoare, dar a fost eliberat în 2011 în cadrul unei amnistii.

Serzh Sargsyan a condus ţara până în aprilie 2018, înainte de a fi forţat să demisioneze din funcţia de premier după vaste proteste. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte