Rămăşiţe scheletice ale unor deţinuţi politici, descoperite la Periprava. 124 de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărul morţii

Parchetul General a anunţat, luni, că la ultima campanie de investigaţii arheologice în localitatea Periprava, judeţul Tulcea, au fost dedscoperite mai multe rămăşiţe scheletice ale unor deţinuţi politici, acestea fiind ridicate în vederea cercetării. Specialiştii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) fac apel către rudele şi urmaşii victimelor pentru identificarea acestora.
Filip Stan
30 iul. 2018, 13:53
Rămăşiţe scheletice ale unor deţinuţi politici, descoperite la Periprava. 124 de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărul morţii

La Periprava au murit 124 de deținuți, dintre care 106 politici. În lagărul morții condus de torționarul comunist Ion Ficior au murit 124 de oameni, în anii negrii ai comunismului, închiși într-o colonie de muncă, ce doar pe hârtie nu era una de exterminare. Dintre ei, 106 erau deținuți politici- studenți, medici veterinari, învățători ori preoți, cu toții așezați în calea realizării societății multilateral dezvoltate a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de către Parchetul General, în cursul zilei de 26 iulie 2018, procurori au continuat cercetările în cauza având ca obiect sesizarea IICCMER, cu privire la moartea suspectă a mai multor persoane, ale căror oseminte au fost descoperite într-o zonă a actualului cimitir al localităţii Periprava, considerându-se că au făcut parte din rândul persoanelor care au executat condamnări cu caracter politic în colonia penitenciară care a funcţionat în zonă între anii 1957-1964.

„Cercetările reprezintă cea de a patra cercetare la faţă la locului, în cadrul căreia au fost descoperite mai multe rămăşiţe scheletice, procedându-se la ridicarea acestora în vederea efectuării investigaţiilor de specialitate”, anunţă Parchetul General, potrivit news.ro.

Potrivit documentului, din materialele documentare ale IICCMER a rezultat că, la începutul anului 1950, în Periprava, a funcţionat o secţie a formaţiunii penitenciare Chilia, care de la 1 iulie 1957 a devenit unitate de sine stătătoare.

În perioada 1959 – 1964, în această colonie penitenciară au fost aduşi mii de deţinuţi, în scopul construirii unui dig cu lungimea de 16,5 km, între localităţile Periprava şi Sfiştofca, precum şi a înălţării şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de 2,5 km.

„Pe parcursul acestui interval de timp s-a produs moartea unui număr de cel puţin 124 deţinuţi, majoritatea condamnaţi politic, decesul acestora fiind cauzat, atât de condiţiile meteorologice extreme, cât şi de lipsa de hrană, lipsa apei potabile şi asistenţei medicale, precum şi de accidente de muncă survenite în condiţiile unui regim istovitor şi al comportamentului abuziv şi violent al personalului de pază, încadrat la diverse unităţi militare”, se mai arată în comunicatul de presă.

Procurorii menţionează că, în cursul anului 2016, între PÎCCJ şi IICCMER a fost încheiat „Protocolul privind stabilirea unor măsuri de natură organizatorică necesare efectuării cu celeritate a activităţilor de urmărire penală în cauzele care au ca obiect încălcări ale drepturilor omului în perioada regimului comunist din România”.

Scopul protocolului îl constituie „crearea mecanismelor necesare cooperării eficiente în vederea aflării adevărului şi efectuării unei anchete efective în cauzele privind infracţiuni contra umanităţii în perioada menţionată”.

La rândul lor, specialiştii IICCMER fac, luni, un apel către rudele şi urmaşii victimelor care au decedat în lagărul de muncă de la Periprava „pentru a contacta pe orice cale institutul în vederea îndrumării acestora către autorităţile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate”.

În 13 iulie, IICCMER a anunţat că organizează o nouă campanie de investigaţii arheologice în localitatea Periprava, judeţul Tulcea, acţiunea având ca scop căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară ce a funcţionat în apropierea localităţii.

Până acum au fost recuperate osemintele a 31 de persoane dintre cele 124 al căror deces în colonie a fost demonstrat cu documente.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT