Guvernul de la Madrid reia negocierile cu Catalonia după 7 ani

Guvernul spaniol a început miercuri negocieri cu Guvernul regional separatist din Catalonia - pentru prima oară în şapte ani - însă poziţiile lor rămân diametral opuse, în pofida acestui semn de destindere. 
Filip Stan
01 aug. 2018, 19:06
Guvernul de la Madrid reia negocierile cu Catalonia după 7 ani

Cele două delegaţii s-au întâlnit la sediul Guvernului regional catalan, la Barcelona, într-o comisie bilaterală care nu s-a mai reunit din 2011. Reactivarea acestei comisii a fost decisă de noul premier socialist Pedro Sanchez şi şeful separatist al Executivului catalan Quim Torra pe 10 iulie, la Madrid.

Pe ordinea de zi a întâlnirii se aflau probleme de finanţare, investiţii în infrastructură, dar delegaţii catalani voiau să vorbească mai ales despre politică. Ei cer să poată organiza un referendum de autodeterminare şi reclamă eliberarea liderilor separatişti catalini aflaţi în detenţie provizorie, înainte să fie judecaţi din cauza rolului pe care l-au jucat în tentativa de secesiune a Cataloniei în octombrie.

Guvernul socialist al lui Pedro Sanchez consideră, la fel ca predecesorul său conservator, că Legea fundamentală spaniolă nu permite un referendum de autodeterminare. El refuză, de asemenea, să intervină în funcţionarea justiţiei.

Însă speră să ajungă la un nou acord pe tema relaţiilor între Catalonia şi Guvernul central, care să fie supus unui referendum.

La venirea sa la putere, la începutul lui iunie, în urma adoptării unei moţiuni de cenzură contra predecesorului său Mariano Rajoy, Pedro Sanchez a promis o normalizare a relaţiilor cu separatiştii care au proclamat ”republica Catalonia” pe 27 octombrie. Dar separatiştii, care au votat moţiunea de cenzură şi de care depinde longevitatea Guvernului, îi cer mai mult decât vorbe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT