Germania ar putea să se transforme într-o PUTERE NUCLEARĂ

În contextul declaraţiilor ostile ale preşedintelui american Donald Trump faţa de NATO şi Berlin, în Germania a fost deschisă recent o nouă dezbatere, aceea despre eventualitatea ca această ţară să devină o putere nucleară, notează Politico.eu într-un articol publicat vineri.
Iulian Tudor
03 aug. 2018, 17:16
Germania ar putea să se transforme într-o PUTERE NUCLEARĂ

‘Avem nevoie de bombă ?’ – este un titlu pe prima pagină a săptămânalului Welt am Sonntag. ‘Pentru prima dată după 1949, Republica Federală Germania nu se mai află sub umbrela nucleară a SUA’, scrie în articolul cu acel titlu Christian Hacke, un proeminent expert politic german.

În opinia sa, următorul pas al Germaniei trebuie să fie foarte clar: ‘Apărarea naţională pe baza descurajării nucleare, date fiind noile incertitudini transatlantice şi confruntările potenţiale’. Christian Hacke subliniază de asemenea că materializarea unei soluţii europene în domeniul apărării este ‘iluzorie’, întrucât interesele naţionale ale statelor membre în Uniunea Europeană sunt prea diferite.

Nu este prima dată când acest subiect apare în Germania. La începutul anilor ’60, cancelarul de la acea vreme, Konrad Adenauer, care avea propriile sale îndoieli cu privire la cât de încredere pot fi Statele Unite ca aliat, l-a abordat pe preşedintele Charles de Gaulle pentru a vedea dacă Germania putea fi inclusă în ‘Force de frappe’, forţa de descurajare nucleară a Franţei. Dar preşedintele francez l-a refuzat politicos.

După ce Adenauer a părăsit postul de cancelar, Germania a ratificat în anul 1968 tratatul de neproliferare nucleară. Mai târziu, în anul 1990, ea s-a angajat în mod suplimentar să nu producă arme nucleare prin încheierea acordului numit ‘Doi plus Patru’, un tratat încheiat între cele două Germanii şi aliaţii din Al Doilea Război Mondial, document prin care a fost pavat drumul reunificării germane.

Prin urmare, posibilitatea ca Germania să construiască efectiv bomba atomică rămâne una extrem de improbabilă.

‘Dacă Germania renunţă la statutul de putere ne-nucleară, atunci ce ar mai putea opri Turcia sau Polonia, de exemplu, să procedeze la fel ?’, argumentează Wolfgang Ischinger, şeful Conferinţei pentru Securitate de la Munchen şi fost ambasador al Germaniei în SUA.

Dar, aşa cum sesizează Christian Hacke, problema în discuţie rezultă din dificultatea Uniunii Europene de a-şi formula o politică de apărare comună, în această dezbatere fiind adusă şi situaţia actuală a armatei germane.

Potrivit presei, în luna mai erau operaţionale numai patru din cele 124 de avioane multirol Eurofighter aflate în dotarea aviaţiei militare germane, cu probleme similare confruntându-se de asemenea forţele terestre şi cele navale. După renunţarea la stagiul militar obligatoriu, în anul 2011, a apărut şi problema efectivelor insuficiente, astfel că Bundeswehr-ul a ajuns acum să ia în calcul inclusiv recrutarea de voluntari străini.

‘Este crucial pentru Germania şi Europa să avem o dezbatere strategică’, remarcă Ulrike Franke, analist la Consiliul European pentru Relaţii Externe (think-tank cu sediul la Londra). ‘Ceea ce Germania începe încet să conştientizeze este că structura generală a sistemului european de securitate nu este pregătită pentru viitor’, subliniază Franke.

După decenii în care s-au aflat sub scutul nuclear american, cei mai mulţi dintre germani au ajuns că creadă că această protecţie este ceva firesc. Dar criticile persistente ale preşedintelui Trump faţă de bugetul modest pe care Berlinul îl alocă apărării, circa jumătate din ţinta de 2% din PIB, obligă clasa politică germană să acorde atenţie acestei chestiuni. Totuşi, numai 15% dintre germani susţin ideea ca începând din anul 2024 Germania să-şi sporească bugetul apărării până la 1,5% din PIB, aşa cum a promis cancelarul Angela Merkel.

În actualul context, unii analişti sugerează ca, în locul construirii propriilor capacităţi nucleare, Germania să ia din nou în considerare posibilitatea de a finanţa arsenalul nuclear francez, dar în cadrul unei strategii de ‘descurajare extinsă’ la nivel european, într-o uniune a apărării europene. Presupunând că Parisul ar accepta un asemenea demers, ar fi însă nevoie de nişte ani pentru concretizarea lui.

Un studiu întocmit anul trecut de Bundestag a ajuns la concluzia că nu există niciun impediment legal pentru co-finanţarea arsenalului nuclear al unei alte ţări, dar a estimat de asemenea că Germania nu ar avea motive să participe la o astfel de finanţare pentru că nu ar obţine niciun avantaj în plus faţă de statu quo-ul actual. Altfel spus, prin apartenenţa la UE şi NATO, Germania ar trebui să beneficieze deja de protecţia forţelor de descurajare nucleară ale Franţei şi Marii Britanii.

DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Spynews
Violeta Bănică și-a sărbătorit iubitul! Fiica Andreei Marin a postat imagini superbe cu partenerul ei | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluiri dureroase făcute de iubita lui Cătălin Botezatu! „Mereu plângeam!“
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care te va face să râzi cu lacrimi. Este partea a treia a unei serii celebre
Capital.ro
Serviciu militar obligatoriu. Risc imens pentru România. Un mare general dă alarma: Vom fi obligați
Playtech.ro
Bancnota românească pe care o cumpără colecționarii cu 2500 de lei. Nu este rară, mulți încă o au acasă
DailyBusiness
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
Adevarul
Cum încearcă nord-coreenii să ascundă un distrugător scufundat în fața lui Kim Jong-un. „Este un lucru rușinos”
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
O româncă a fost dată dispărută în Toscana! Mașina Denisei a fost găsită abandonată | FOTO
Spynews
”Rămâi surd la insulte”. Jador, mesaj cu subînțeles după ce s-a confirmat că a condus drogat
Evz.ro
Șoșoacă a pus tunurile pe Simion. Acuzații fără precedent
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 22 mai 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 1,54 milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
DOLIU în Guvernul României! Daniela Moldoveanu-Horlaville și Alexandru Stănilă au murit fulgerător 😢 ⤵️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă. E grav de tot, caz de pușcărie: Evident că sunt consecinţe!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Continuă televonela în lumea bogătașilor. Impresara a reacționat după ce a văzut că milionarul și amanta se căsătoresc
stirilekanald.ro
„Sunt distrusă” Mama Denisei, tânără care a dispărut fără urmă în Italia, face mărturii cutremurătoare! Ce au găsit oamenii legii în frigiderul victimei! Noi detalii schimbă cu totul cursul anchetei
Încă o doctoriță din Iași a murit, la doar 56 de ani. Anca ar fi făcut infarct chiar la muncă
MediaFlux
Se dau subvenții la curent pentru șase milioane de români. Cine sunt cei care beneficiază
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un gigant mondial se extinde cu patru hoteluri de lux în România