Copii cu vârste între 1 şi 15 ani, salvaţi din mâinile extremiştilor. Micuţii erau păziţi cu arma GALERIE FOTO

Unsprezece copii cu vârste între 1 an şi 15 ani au fost salvaţi dintr-un refugiu improvizat păzit cu arme de bărbaţi cu ideologie extremistă, în statul american New Mexico, a anunţat poliţia locală.
Filip Stan
06 aug. 2018, 07:03
Copii cu vârste între 1 şi 15 ani, salvaţi din mâinile extremiştilor. Micuţii erau păziţi cu arma GALERIE FOTO

Copiii trăiau „în cele mai groaznice condiţii de sărăcie pe care le-am văzut”, a mărturisit un poliţist.

Doi bărbaţi au fost arestaţi după intervenţia poliţiei. Operaţiunea a fost lansată în cadrul unei anchete privind răpirea unui băieţel de trei ani, dispărut de acasă de câteva luni, a precizat biroul şerifului din districtul Taos din New Mexico.

Căutările au început anul trecut la Jonesboro, statul Georgia, după ce un anume Siraj Wahhaj, în vârstă de 39 de ani, a fost acuzat că şi-a răpit copilul, care nu a fost găsit nici până acum.

La 2 august, şeriful din Taos, Jerry Hogrefe, a emis un mandat de percheziţie pentru un complex de locuinţe improvizate, acoperite cu folii de plastic şi înconjurate de pneuri şi paleţi, din aşezarea rurală Amalia, unde se credea că se ascundeau Wahhaj şi un alt bărbat, Lucas Morten.

FBI, care a transmis informaţii pentru supraveghere, nu considera că există motive valabile pentru a intra pe proprietate, a menţionat şeriful. „Totul s-a schimbat când un inspector FBI din Georgia ne-a transferat un mesaj despre care credem că provenea din locul respectiv. Mesajul spunea între altele ‘ne e foame şi avem nevoie de mâncare şi apă’ „, a explicat Hogrefe.

Din motive de securitate, şeriful a planificat „o abordare tactică”, pentru că ocupanţii complexului erau bănuiţi că sunt „extremişti musulmani”, aflaţi în posesia unor „arme grele”.

În dimineaţa de 3 august, circa 10 ofiţeri au lansat operaţiunea, descoperind în interior cei 11 copii, cinci adulţi, o puşcă de asalt AR-15, cinci încărcătoare cu 30 de gloanţe şi patru pistoale încărcate. Raidul s-a încheiat totuşi fără incidente grave sau victime.

Cei cinci adulţi şi 11 copii, „care semănau cu nişte refugiaţi din lumea a treia”, „nu aveau mâncare şi apă proaspătă, erau desculţi şi îmbrăcaţi cu cârpe murdare”, a mai indicat poliţia.

Morten este urmărit pentru adăpostirea unui fugar, iar Wahhaj a fost reţinut pentru răpirea unui minor. Au mai fost reţinute pentru interogatoriu trei femei, despre care se crede că sunt mamele copiilor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup: România cucerește bronzul după 33-30 cu Ungaria
Capital.ro
Energia ar putea crește semnificativ înainte de iarnă. Avertisment de la UE: Nivelul stocurilor este excepțional de scăzut
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte