Ioan Lazăr, fost manager al SJU Piatra Neamţ, trimis în judecată pentru abuz în serviciu de procurorii DNA

Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Iulian Tudor
07 aug. 2018, 12:16
Ioan Lazăr, fost manager al SJU Piatra Neamţ, trimis în judecată pentru abuz în serviciu de procurorii DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, sub aceeaşi acuzaţie a fost deferită justiţiei şi Oana Dana Murariu, la data faptelor şef al serviciului de achiziţii din cadrul unităţii medicale.

În dosar au mai fost trimişi în judecată, pentru complicitate la abuz în serviciu, trei administratori ai unor societăţi comerciale: Cristian Mihuţoiu, Alin-Mircea Pătraşcu şi Florin Gheorghe Tudor.

„În perioada 2013 – 2015, inculpaţii Lazăr Ioan şi Murariu Oana Dana, în calităţile menţionate mai sus, şi-au îndeplinit, prin încălcarea legii, atribuţiile de serviciu în legătură cu desfăşurarea unei proceduri de licitaţie publică ce a vizat achiziţia unui computer tomograf, la un preţ supraevaluat, fără a avea la bază niciun fel de documente justificative. Concret, inculpatul Lazăr Ioan, beneficiind de sprijinul celor trei oameni de afaceri care i-au şi pus la dispoziţie caietul de sarcini, a dispus organizarea procedurii de licitaţie publică pentru achiziţia computerului tomograf în sistem leasing, urmărind, pe de o parte, estimarea unei valori nejustificate a achiziţiei şi, pe de altă parte, participarea la licitaţie a unui singur ofertant, în persoana societăţii administrate de inculpatul Mihuţoiu Cristian”, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, managerul spitalului şi şefa serviciului de achiziţii au întocmit caietul de sarcini şi au procedat la respingerea tuturor cererilor de clarificare, în scopul îngrădirii accesului altor competitori la procedura de achiziţie. Ulterior, cei doi au întocmit şi avizat o notă prin care s-a stabilit valoarea estimativă de achiziţie a computerului tomograf la 4.850.000 de lei, sumă ce depăşeşte preţurile de achiziţionare a unui echipament similar de către alte unităţi medicale.

„Aceste demersuri au avut ca urmare încheierea, la data de 3 iunie 2015, a contractului de achiziţie publică a computerului tomograf respectiv, în valoare de 4.898.000 lei cu TVA, de la societatea administrată de inculpatul Mihuţoiu Cristian”, precizează DNA.

SJU Piatra Neamţ a anunţat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 2.194.172 de lei, reprezentând prejudiciul care ar fi fost cauzat de inculpaţi prin încălcarea prevederilor legale, cu ocazia organizării procedurii de achiziţie publică.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ale inculpaţilor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamţ.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Marian Mexicanu, declarații tulburătoare despre înmormântarea lui. Fanii sunt îngrijorați: ”Vreau să mor elegant”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoral românesc care a fost distrusă de lucrările efectuate de autorități. Mitică Dragomir, șocat de ce a văzut: „Am stat 4 ore! M-am urcat în mașină și am plecat acasă”
Capital.ro
Bani după deces. Casa de Pensii poate acorda 50%, 75% sau 100%. Cine are dreptul asupra pensiei
Playtech.ro
Cât valorează hainele confiscate de ANAF de la Bianca Drăgușanu. Ce articole sunt scoase la licitație și cum pot fi cumpărate
Adevarul
Castelul cu 365 de ferestre din Transilvania se redeschide pentru public: cum arată după 3 ani de restaurare
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Lovitură pentru Ilie Bolojan! Un nou rival în interiorul partidului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România