Prima femeie musulmană, de origine palestiniană, în Administraţia Trump

Rashida Tlaib, fiica unor imigranţi palestinieni arestată în urmă cu doi ani pentru că a întrerupt un discurs al lui Donald Trump, a intrat miercuri în istorie, urmând să devină prima femeie musulmană aleasă în Congresul american.
Iulian Tudor
09 aug. 2018, 07:55
Prima femeie musulmană, de origine palestiniană, în Administraţia Trump

Fosta avocată în vârstă de 42 de ani a câştigat alegerile primare din Michigan, clasându-se în faţa altor cinci candidaţi democraţi şi asigurându-şi intrarea în Camera Reprezentanţilor după alegerile legislative de la mijlocul mandatului, în noiembrie.

Astfel, Rashida Tlaib va deveni prima musulmană din istorie ce va intra în Congres, la 12 ani după primul musulman, Keith Ellison, ales din Minnesota. În prezent, doar un singur musulman este membru al Congresului SUA: Andre Carson, ales din 2008 în Indiana.

Vizibil emoţionată după anunţarea rezultatelor, Rashida Tlaib s-a aruncat în braţele mamei sale, originară dintr-un sat din Cisiordania, de unde restul familiei a urmărit cu atenţie seara electorală, potrivit Agerpres.

Alegerea republicanului Donald Trump a constituit, în opinia ei, „un semnal de alarmă” pentru numeroase femei americane, care au candidat în număr mai mare ca oricând pentru un loc în Congresul federal, în principal în tabăra democrată, după un an marcat de mişcarea #MeToo.

Citeşte şi Număr record de femei care candidează pentru Congresul american şi posturi de guvernator

Ea a explicat că a candidat mai ales din raţiuni personale, având în vedere în special dificultatea celor doi fii ai săi de a-şi găsi locul într-o ţară tot mai ostilă la adresa musulmanilor, care reprezintă în jur de 1,1% din populaţia americană. În mai, ea a afirmat pe postul CBS News că alegerea sa va trimite „un important mesaj” la nivelul SUA. „Noi (musulmanii) suntem parte integrantă a societăţii şi vrem să-i dăm ceva în schimb, la fel ca toţi ceilalţi”, a spus ea, potrivit Agerpres.

Rashida Tlaid îi va succeda oficial în ianuarie democratului John Conyers, 89 de ani, obligat să demisioneze în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală, după ce a fost membru al Congresului timp de peste jumătate de secol.

Licenţiată în drept, Tlaid, care s-a născut şi crescut în Detroit, a lucrat ca avocat înainte de a intra, în 2009, în Camera Reprezentanţilor din Michigan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT