Interlopul Ghenosu, aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România, a fost arestat la Londra

Florin Nicoale Ghinea, cunoscut în lumea interlopă sub porecla Ghenosu, care a dispărut în luna mai chiar înaintea unor descinderi ale DIICOT la locuinţa sa, fiind dar în urmărire, a fost prins şi arestat la Londra, anunţă Poliţia Română.
Iulian Tudor
14 aug. 2018, 17:13
Interlopul Ghenosu, aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România, a fost arestat la Londra

„În data de 13.08.2018, în jurul orelor 16:30 a fost arestat de către poliţia britanică, în Hertfordshire, la periferia Londrei, urmăritul general Ghinea Florin Nicolae, zis „Ghenosu”, aflat pe lista celor mai urmărite persoane din România”, a transmis, marţi seară, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Conform IGPR, Florin Ghinea a fost arestat preventiv de către poliţia britanică, urmând că după primirea mandatului european de arestare emis de autorităţile române şi tradus să fie prezentat instanţei Westminster Magistrate Court pentru a dispune asupra executării mandatului european de arestare şi predării către România.

În luna mai, Florin Ghinea a fost dat în urmărire şi se află pe lista Europol cu cei mai căutaţi fugari, după ce o instanţă de judecată a emis pe numele său mandat de arestare preventivă în lipsă.

Florin Ghinea a dispărut de acasă cu foarte puţin timp înainte ca procurorii DIICOT şi trupele speciale să descindă la locuinţa sa din judeţul Dâmboviţa, în cadrul unei ample acţiuni împotriva criminalităţii organizate.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan afirma la acel moment, referindu-se la cazul interlopului Nicolae Ghinea, că dacă s-au scurs informaţii, s-au scurs de la ofiţerii care au avut acces la acestea. Dan a precizat că se fac verificări cu privire la această situaţie. Dan spunea că nu vrea să se pronunţe înainte ca verificările să fie efectuate în această privinţă, dar că atitudinea nu va fi „tolerată” în cazul în care se va dovedi că au existat scurgeri de informaţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT