Se schimbă banii! Scapă de aceste bancnote până în decembrie 2018

Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro incepand de anul viitor. 
Filip Stan
20 aug. 2018, 13:08
Se schimbă banii! Scapă de aceste bancnote până în decembrie 2018

Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro. Potrivit unui comunicat al băncii, cea mai mare bancnotă euro va putea fi folosită până în decembrie 2018, când va fi retrasă din circulaţie.  

Oficialii europeni au motivat această decizie prin încercarea de reducere a activităţii ilegale în care se utilizează bancnotă, în special finanţarea terorismului. Însă chiar şi după luarea acestei decizii, bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulaţie timp de mai mulţi ani, putând fi utilizate în continuare la plată.

Aproape 30% din cele peste 1.000 de miliarde de euro aflate în circulaţie anul trecut erau păstrate în bancnote de 500 de euro, potrivit datelor BCE. Aceasta este una dintre cele mai valoroase bancnote aflate în circulaţie la nivel mondial, având o valoare de aproape cinci ori mai mare decât cea mai mare bancnotă americană în circulaţie, cea de 100 de dolari.

Bancnotele şi monedele euro circulă începând din anul 2002 iar în 2013 BCE a demarat tipărirea celei de-a doua serii de bancnote euro, începând cu cea de 5 euro. Ulterior au fost tipărite noi bancnote de 10 şi 20 de euro.

O astfel de decizie reprezintă o mică victorie pentru cei care susţin că bancnotele mari facilitează finanţarea terorismului. Însă chiar şi în conformitate cu planul aflat în discuţie, bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulaţie timp de mai mulţi ani, putând fi utilizate în continuare la plată şi de asemenea vor putea fi răscumpărate la ghişeele băncilor centrale după ce nu vor mai fi tipărite. 

Un oficial din zona euro precizează că această opţiune are legătură cu tradiţia Germaniei, care a garantat posibilitatea răscumpărării permanente a fostelor mărci germane la ghişeele Bundesbank. Acest oficial a precizat însă că mai rămân de rezolvat unele chestiuni, precum cea referitoare la obligativitatea dezvăluirii modului în care persoanele au intrat în posesia bancnotelor de 500 de euro dacă este vorba de o sumă mai mare de un anumit prag.

Însă ideea eliminării bancnotelor de 500 de euro este criticată în Germania, unde există îngrijorarea că acesta este doar primul pas spre eliminarea completă a tranzacţiilor cu numerar. Plăţile cu numerar joacă un rol mai mare în Germania decât în multe alte state occidentale, ca urmare a experienţei traumatizante din anii 1920, când Germania a cunoscut efectele destabilizatoare ale hiperinflaţiei. Potrivit Bundesbank, aproximativ 79% din toate tranzacţiile derulate la nivel naţional în 2014 au fost efectuate în numerar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Se extinde lista de medicamente compensate. Ministrul Sănătății anunță 40 de noi medicamente și indicații
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT