Se reintroduce SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU. Anunţ de ultimă oră făcut de PREŞEDINTELE ŢĂRII

Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, a declarat că ţara sa examinează reintroducerea unui serviciu militar obligatoriu de trei sau şase luni începând din 2020-2021.
Filip Stan
21 aug. 2018, 16:23
Se reintroduce SERVICIUL MILITAR OBLIGATORIU. Anunţ de ultimă oră făcut de PREŞEDINTELE ŢĂRII

Serbia va continua să-şi întărească forţele armate şi va achiziţiona armament şi sisteme radar de vârf până la sfârşitul lui 2019 şi începutul lui 2020, a declarat marţi preşedintele Aleksandar Vucic, transmite Tanjug.

Se reintroduce serviciul militar obligatoriu. Este valabil şi pentru femei

„Nimeni nu va putea să obţină arme atât de moderne în condiţii atât de favorabile precum cele pe care le-am obţinut noi mulţumită prietenilor noştri din conducerea Rusiei”, a declarat Vucic, cu ocazia ceremoniei de predare a două avioane de vânătoare MiG-29 modernizate, achiziţionate din Rusia.

Cele două aparate au încheiat cu succes un zbor de încercare pe aeroportul Batajnica, la care a asistat şi preşedintele Vucic.

Preşedintele a mai spus că este aşteptată şi o donaţie de 30 de tancuri cu blindaj mai puternic şi mai rapide decât cele din dotarea actuală a armatei.

Cu acelaşi prilej, preşedintele Aleksandar Vucic a mai spus că Serbia examinează reintroducerea unui serviciu militar obligatoriu de 3 sau 6 luni începând din 2020-2021. Aceasta va depinde de analizele şi evaluările Ministerului Apărării, precum şi de finanţarea disponibilă.

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Momentul în care Gabi Torje s-a ”transformat” în Eminem și a impresionat-o pe Raluca Hogyes: ”Ia-o mai ușor”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Noi furtuni sunt anunţate în Bucureşti, miercuri. Meteorologii spun că nu am scăpat de vremea rea
Adevarul
Blestemul mortal din farfuria țăranului: Ce mâncau românii înainte de mămăligă și cum a provocat aceasta o criză națională
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT Foc la metroul din București! Circulația trenurilor este oprită la Universitate
iamsport.ro
Jucătorii de la FCSB au boicotat antrenamentul, iar Gigi Becali a mers de urgență la stadion: ”Vă credeți fotbaliști?”
MediaFlux
Încep procedurile de suspendare a președintelui Nicușor Dan! AUR a votat în unanimitate și cere anticipate
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?