Veste bună pentru tinerii bucureşteni. Primăria Capitalei a pregătit un proiect pentru 2.000 de tineri

Un număr de 2.000 de tineri urmează să beneficieze de cursuri de calificare, iniţiere sau perfecţionare autorizate, precum şi de stimulente de angajare, potrivit proiectului "Bucureşti, oraşul tinerilor activi pe piaţa muncii", adoptat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Filip Stan
23 aug. 2018, 10:57
Veste bună pentru tinerii bucureşteni. Primăria Capitalei a pregătit un proiect pentru 2.000 de tineri

Alocarea resurselor financiare necesare se va face prin rectificarea bugetului Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti cu suma de 8.000 de lei, fără TVA, se arată în raportul de specialitate.

Proiectul va avea ca grup ţintă tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu domiciliul stabil sau viza de reşedinţă în municipiul Bucureşti cu cel puţin şase luni înainte de depunerea cererii, care au ieşit din sistemul naţional de educaţie în urma absolvirii sau au părăsit sistemul înainte de a-l fi absolvit.

Potrivit Agerpres, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti va fi împuternicit să elaboreze şi să aprobe regulamentul pentru derularea proiectului.

În raportul de specialitate se mai arată că pe 3 iunie 2014, Comisia Europeană a adoptat primul program operaţional din cadrul Youth Employment Initiative (Iniţiativa pentru ocuparea profesională a tinerilor), cu misiunea de a reduce şomajul în rândul tinerilor europeni. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene a fost aprobat Programul Garanţii pentru Tineri, care a avut ca obiectiv ca fiecare tânăr cu vârsta de până la 25 de ani să primească o ofertă bună de muncă sau de educaţie în decursul a patru luni, calculate din momentul în care a încheiat/întrerupt şcoala sau a rămas fără loc de muncă.

Totodată, Strategia Europa 2020 încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective până în anul respectiv: atingerea nivelului de ocupare de 75% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani; reducerea ratelor de părăsire timpurie a şcolii sub 10% şi creşterea procentajului de absolvenţi de studii superioare la cel puţin 40% în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani; reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie şi de excluziune socială.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Veste importantă pentru Universitatea Craiova după 1-1 cu Getafe! Ce șanse au oltenii să ajungă în primăvara europeană
Capital.ro
Ministerul Economiei pregătește restructurări. Nouă companii de stat ar putea dispărea prin fuziuni sau dizolvare
Playtech.ro
Cu cât poți depăși limita de viteză fără să rămâi fără permis. Pragurile care contează în 2026
Adevarul
Cum justifică Luca Niculescu prezența lui Marian Neacșu în noul Guvern, în ciuda condamnării penale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Foto bombă! Am găsit paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard
MediaFlux
Luna în Capricorn de pe 17 octombrie 2026. Noroc pentru anumite zodii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT