Augustin Lazăr, prima reacţie după anunţul lui Tudorel Toader. Replica ministrului Justiţiei UPDATE

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a vorbit, sâmbătă, despre colaborarea dintre Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii. Lazăr a declarat că aceasta s-a realizat în temeiul legii, protocolul fiind doar o procedură tehnică de lucru, de cooperare între instituţii cu respectarea strictă a legii. Tudorel Toader i-a dat replica lui Augustin Lazăr.
Filip Stan
25 aug. 2018, 14:22
Augustin Lazăr, prima reacţie după anunţul lui Tudorel Toader. Replica ministrului Justiţiei UPDATE

UPDATE Tudorel Toader are o altă variantă a evenimentelor. El spune că a primit date despre protocolul din 2009 abia după ce le-a cerut.

„Simple precizari:

16 martie 2018, intr-o emisiune televizata, solicitam desecretizarea Protocolului din 2009;

19 martie 2018, am formulat o solicitare scrisa, adresata PICCJ, prin care am solicitat declansarea procedurii de desecretizare a respectivului Protocol;

20 martie 2018, la MJ am primit o copie a Protocolului din 2009, mai putin ultimele doua pagini, astfel incat nu se stia cine au fost semnatarii. Ulterior am primit si ultimele doua pagini, cu mentiunea faptului ca din eroare au ajuns tot la CSM!”, a precizat ministrul Justiţiei pe Facebook.

________

Augustin Lazăr a făcut această precizare după ce Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat declanşarea procedurii de evaluare a activităţii manageriale a acestuia, în contextul dezbaterilor publice privind protocoalele încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii în decembrie 2016.

„Colaborarea dintre Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii s-a realizat în temeiul legii, protocolul fiind doar o procedură tehnică de lucru, de cooperare între instituţii cu respectarea strictă a legii. În acest sens, doresc să subliniez faptul că toate aspectele de interes privind tema protocoalelor au fost aduse la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului de Justiţie, în cursul săptămânii viitoare urmând să facem publică corespondenţa avută cu aceste instituţii”, a spus Augustin Lazăr, într-un comunicat transmis Agerpres.

Tudorel Toader declanşează procedura de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr. Laura Kovesi a fost revocată în urma evaluării

Potrivit acestuia, opinia publică va putea constata că tema protocoalelor este una falsă, el precizând că în calitate de procuror general a respectat legea, a informat Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul de Justiţie în legătură cu demersurile efectuate: „În acest context, speculaţiile din spaţiul public referitoare la un aşa-zis mod ilegal, subteran, de a acţiona reprezintă în mod evident o acţiune de destabilizare a Ministerului Public”.

Augustin Lazăr arată că, după adoptarea Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a României, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 a transferat Ministerului Public executarea supravegherii tehnice, aceasta putând fi efectuată şi prin poliţia judiciară sau lucrători specializaţi din cadrul poliţiei. Articolul IV alin (1) din OUG nr. 6/2016 prevede că accesul concret la sistemele tehnice ale SRI, în scopul executării supravegherii tehnice, se realizează prin protocoale încheiate de SRI cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea organe de cercetare penală speciale, explică acesta.

În acest sens a fost încheiat protocolul nesecret care este şi publicat pe site-ul Ministerului Public, adaugă Lazăr.

„Cele două protocoale încheiate în anul 2016 nu au fost declarate nelegale de nicio instanţă, fiind prezentate în acest mod doar de o parte a mass-media. Reiterarea consecventă în spaţiul public a dezbaterii pe tema acestor protocoale reprezintă în mod evident un nou atac la adresa Ministerului Public într-o perioadă în care sunt în curs de soluţionare dosare cu o miză esenţială pentru societate, respectiv Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 şi Dosarul evenimentelor violente din 10/11 august 2018”, consideră procurorul general Augustin Lazăr.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Alertă în Polonia înainte de meciul României! Prim-ministrul avertizează după ce două drone rusești au căzut la graniță: „Nu putem exclude această posibilitate”
Capital.ro
Ce să alegi între dobânda fixă și cea variabilă. Detaliul care poate schimba rata lunară
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Filmul tragediei rutiere din Mureș, unde doi bunici s-au stins sub privirile nepotului de 8 ani. Băiețelul a scăpat în mod miraculos
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Horoscop 14 septembrie 2026. Săptămâna începe cu surprize mari! Unele zodii primesc o veste excelentă, iar altele trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte