Surpriză în handbalul feminin! SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat Supercupa României în faţa lui CSM Bucureşti

SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o dramatic pe CSM Bucureşti, cu scorul de 33-31 (12-10, 21-21, 26-26), după patru reprize de prelungiri, în Sala Polivalentă "Ioan Kunst-Ghermănescu" din Bucureşti).
Filip Stan
25 aug. 2018, 20:18
Surpriză în handbalul feminin! SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat Supercupa României în faţa lui CSM Bucureşti

SCM Râmnicu Vâlcea s-a arătat o demnă urmaşă a Oltchimului, făcând un meci formidabil, în care a jucat de la egal la egal cu campioana României şi a reuşit să se impună după 80 de minute de handbal spectaculos, trecându-şi în palmares primul său trofeu.

SCM, finalistă a Cupei României, a condus cu 3-1, apoi CSMB a întors scorul, 4-3, 5-4 şi 6-5, dar echipa antrenată de Florentin Pera a fost echipa care a avut iniţiativa în continuare şi a avut avantaj pe tabelă, chiar şi de trei goluri, 12-9, iar la pauză a condus cu 12-10.

În partea secundă, echipa vâlceană a avut din nou avantaj de trei goluri, 15-12 şi 16-13, CSM Bucureşti egalând abia în min. 44, 16-16. ”Tigroaicele” au condus în min. 57, cu 20-19, dar oaspetele au reuşit să egaleze, 21-21, şi să trimită meciul în prelungiri.

În primele zece minute de prelungiri s-a mers cap la cap, astfel că după 26-26, meciul a continuat cu alte două reprize de prelungiri. CSM Bucureşti a reuşit să se desprindă la două goluri, 28-26, dar SCM a egalat şi apoi au trecut în avantaj, după o triplă reuşită de pivotul croat Marija Petrovic. Echipa oaspete a reuşit să îşi conserve avantajul şi s-a impus cu 33-31.

Pentru învingătoare au marcat Irina Glibko 11 goluri, Alicia Fernandez Fraga 4, Natalia Vasilevskaia 4, Marija Petrovic 4, Marta Lopez Herrera 3, Raluca Băcăoanu 3, Cristina Florică 2, Samara Da Silva Vieira 2.

CSM Bucureşti, care a reuşit eventul în ultima stagiune, a arătat că mai are de lucru la omogenizare, după remanierea din această vară, când au fost aduse multe jucătoare şi un antrenor nou. Golurile au fost marcate de Cristina Neagu 12, Andrea Lekic 7, Jovanka Radicevic 6, Barbara Lazovic 3, Majda Mehmedovic 1, Oana Manea 1, Iulia Curea 1.

Înaintea partidei, ucraineanca Irina Glibko a primit trofeul de golgheter al Ligii Naţionale în sezonul trecut.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Un manelist celebru a murit! Colegii de breaslă i-au adus un ultim omagiu
Fanatik.ro
Cât costă ceasul purtat de iubitul Simonei Halep, în loja regală de la Wimbledon. Dorin nu s-a uitat la bani când l-a cumpărat
Capital.ro
Veste tristă în lumea filmului. S-a stins unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei. Sam Neill învinsese cancerul cu doar câteva luni înainte
Playtech.ro
Inflația scade, dar prețurile rămân mari. Ce înseamnă rata de 10,4% pentru buzunarul românilor și cât mai costă coșul de cumpărături
Adevarul
Ziua în care armata română a salvat Rusia de la dezastru: Momentul critic în care oamenii țarului au înghițit în sec și au cerut ajutor
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
Un milionar român, noul acționar al unei echipe importante din SuperLiga: ”E foarte potent financiar”
MediaFlux
Pensia lui Băsescu, tăiată de Guvern. Ce bani mai primește fostul președinte. „Și mie mi-au tăiat pensia”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?