Membri CSM solicită SRI să transmită protocolul încheiat cu Inspecţia Judiciară

Mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii solicită Serviciului Român de Informaţii să transmită CSM protocolul încheiat între Inspecţia Judiciară şi SRI şi să comunice stadiul procedurii de desecretizare.
Filip Stan
29 aug. 2018, 08:13
Membri CSM solicită SRI să transmită protocolul încheiat cu Inspecţia Judiciară

„Având în vedere interesul public manifestat în legătură cu protocoalele încheiate de instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti cu Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, a solicitat tuturor instituţiilor judiciare să îi remită spre consultare, până la finalizarea procedurilor de declasificare, toate protocoalele în cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General au înaintat de îndată protocoalele solicitate, chiar dacă la acel moment nu erau încă declasificate. Inspecţia Judiciară, deşi a confirmat încheierea unui astfel de protocol, este singura instituţie care a refuzat în mod nejustificat să îl comunice Consiliului, cu toate că documentul i-a fost solicitat în două rânduri, la datele de 27.03.2018, respectiv 12.04.2018”, se precizează într-o scrisoare adresată de mai mulţi membri CSM directorului SRI, Eduard Hellvig, conform Agerpres.

Conform sursei citate, dată fiind importanţa pe care CSM „o are în arhitectura sistemului judiciar prin prisma atribuţiilor legale care i-au fost încredinţate, implicând răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători şi procurori şi respectarea de către aceştia a normelor deontologice”, membrii Consiliului solicită „public Serviciului Român de Informaţii transmiterea către Consiliu, de îndată, a protocolului încheiat între Inspecţia Judiciară şi Serviciu, comunicarea stadiului procedurii de desecretizare şi urgentarea acesteia”.

Scrisoarea către SRI este semnată de: judecătorii Mihai Andrei Balan, Andrea Annamaria Chiş şi Mihai Bogdan Mateescu, precum şi procurorii Cristian Ban, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon şi Tatiana Toader.

Pe 4 aprilie, vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, declara că protocoale cu serviciile de informaţii au fost semnate atât de CSM şi Inspecţia Judiciară, cât şi de ÎCCJ şi Parchetul General, în timp ce celelalte entităţi din sistemul judiciar nu au semnat astfel de protocoale.

De asemenea, el spunea că Inspecţia Judiciară a demarat procedura de declasificare a protocolului semnat cu serviciile de informaţii.

A doua zi, pe 5 aprilie, Inspecţia Judiciară a confirmat că a avut un protocol care nu mai este în vigoare de la începutul anului 2017, iar din 28 martie au fost demarate procedurile de declasificare. „În prezent, documentul este clasificat, deşi nu îşi mai produce efectele; în consecinţă, nu putem discuta nimic despre conţinutul său. Ce putem să facem este să discutăm despre ceea ce nu formează obiectul protocolului şi credem că este la fel de important”, preciza IJ.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT