75 de condamnări la moarte în Egipt, pentru participare la o demonstraţie. Alte 47 de persoane au primit închisoare pe viaţă

Egiptul a dat verdictele pentru peste 700 de persoane care erau puse sub acuzare pentru că au participat la o demonstraţie pentru susţinerea Frăţiei Musulmane din 2013, scrie BBC.
Filip Stan
08 sept. 2018, 13:31
75 de condamnări la moarte în Egipt, pentru participare la o demonstraţie. Alte 47 de persoane au primit închisoare pe viaţă

Astfel, 75 de persoane au fost condamnate la moarte iar alte 47 au primit închisoare pe viaţă.

Amnesty International a numit procesul ca fiind „incorect” şi o încălcare a Constituţiei din Egipt.

Protestul din 2013 a devenit violent, iar sute de persoane au fost ucise de forţele de securitate.

Mai devreme în acest an, parlamentul din Egipt a oferit imunitate ofiţerilor din armată pentru acţiunile din 2013 şi pentru orice infracţiune comisă între iulie 2013 şi ianuarie 2016.

Cei care au fost condamnaţi în procesul în masă au fost acuzaţi că au incitat la violenţă, crimă şi că au organizat proteste ilegale.

Printre cei condamnaţi la închisoare pe viaţă se află şi membri importanţi şi politicieni din Frăţia Musulmană, inclusiv liderul Mohammed Badie.

De asemenea, a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi fotoreporterul Mahmoud Abu Zeid. Totuşi, este aşteptat ca el să fie eliberat deoarece a petrecut deja cinci ani în închisoare aşteptând finalizarea procesului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
În plin război, Dan Șucu și-a deschis academie de fotbal la doar 300 de kilometri de Iran: „Un parteneriat ce sprijină căutarea de talente”
Capital.ro
Harta zborurilor: cine domină plecările și sosirile din aeroporturile românești
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Putin a intrat în panică. De teama Ucrainei, președintele rus a făcut un gest extrem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți