Bijuterii în valoare de 800.000 de euro, furate de la o prinţesă

O prinţesă saudită a raportat furtul unor bijuterii în valoare de 800 000 de euro (930.000 de dolari) din apartamentul său de la Hotel Ritz din Paris, a declarat luni o sursă din cadrul poliţiei, citată de Reuters.
Iulian Tudor
10 sept. 2018, 17:15
Bijuterii în valoare de 800.000 de euro, furate de la o prinţesă

Femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, a declarat că bijuteriile ar fi fost furate vineri după-amiază, însă, potrivit sursei citate, nu există semne că în cameră s-ar fi pătruns prin efracţie.

Prinţesa a declarat procurorilor că bijuteriile nu se aflau în seiful apartamentului. Un purtător de cuvânt al Ritz a refuzat să comenteze pe marginea acestui caz. Dacă va fi confirmat, acest furt va fi al doilea jaf care are loc la acest hotel faimos din Place Vendôme anul acesta, potrivit Agerpres.

În Ianuarie, hoţi înarmaţi cu topoare au pătruns în holul de la Ritz furând bijuterii în valoare de mai multe milioane de dolari din vitrinele în care erau expuse, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Doi români care ar fi furat bijuterii în valoare de peste 5,5 milioane de euro din Insulele Canare, prinşi la Constanţa
    
Poliţia a reuşit să prindă trei dintre aceştia în incintă, în timp ce alţi doi care reuşiseră să fugă pe un scuter au abandonat în cele din urmă valoroasa încărcătură. Toate bijuteriile au fost într-un final recuperate.
    
Furturile comise de persoane înarmate nu sunt neobişnuite în zonă, cunoscută pentru zecile sale buticuri de lux şi magazine de bijuterii, potrivit Agerpres.

În decembrie 2017, un bărbat a reuşit să sustragă două diamante şi două inele în valoare de 5,5 milioane de euro dintr-un magazin de bijuterii şi să le înlocuiască cu falsuri ieftine.
   
De asemenea, în octombrie 2016, starul de reality-show Kim Kardashian a fost victima a unui jaf la 10 minute de mers pe jos de Ritz, fiindu-i furate bijuterii în valoare de milioane de dolari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT