Curtea Constituţională a aprobat organizarea referenumului privind revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei

Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv, luni, asupra Legii de revizuire a Constituţiei adoptată săptămâna trecută de Senat, în calitate de for decizional, şi care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.
Iulian Tudor
17 sept. 2018, 04:20
Curtea Constituţională a aprobat organizarea referenumului privind revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei

UPDATE: Curtea Constituţională a aprobat organizarea referenumului privind revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei, cu 7 vorturi „pentru” şi 2 „împotrivă”.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a CCR s-a aflat Legea de revizuire a Constituţiei României, în acest caz Curtea Constituţională sesizându-se din oficiu.

„În urma deliberărilor desfăşurate în condiţiile prevăzute de art.21 alin.(1), raportat la art.23 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a constatat că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire”, arată Curtea Constituţională într-un comunicat de presă.

Decizia CCR va fi comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi va fi publicată în Monitorul Oficial, împreună cu Legea de revizuire a Constituţiei.

 

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat în 11 septembrie, cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: „Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată”.

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. „În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie”, a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD. 

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. 

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Surse politice au declarat pentru G4Media că PSD vrea două zile de vot pentru referendumul de modificare a Costituţiei pe tema familiei tradiţionale, iar Guvernul ar urma să adopte marţi OUG în acest sens. În paralel, ar urma să fie organizat şi un referendum pentru schimbarea denumirii judeţului Olt.

Pentru ca referendumul să se desfăşoare timp de două zile, este nevoie de modificarea legii referendumului, care prevede că ziua scrutinului este duminica. De asemenea, după aprobarea unei astfel de OUG, Executivul trebuie să adopte şi hotărâri de Guvern pentru stabilirea exactă a zilelor în care va avea loc consultarea populară.

Potrivit textului actual din legea referendumului, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului”.

Referendumul din anul 2003 pentru revizuirea Constituţiei s-a desfăşurat tot pe parcursul a două zile, din cauza riscului de a nu se atinge pragul necesar de prezenţă pentru validarea acestuia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT